Text 3: Ziua H

Ziua H
Nu era obosit, cu toate ca parea sa fuga de o vesnicie pe iarba umeda. Incetini putin si arunca o privire dupa umar: doar pajistea goala, luminata de soarele diminetii. Intoarse capul si se opri brusc, evitand coliziunea. Masura cu privirea: sus-dreapta-stanga. Zidul de caramida se intindea aparent la nesfarsit. Se uita din nou inapoi; apoi in fata la obstacolul nou descoperit. Incepu sa rasufle greu, de parca oboseala il ajunsese din urma. Se lasa usor de picioare si se aseza turceste cu ochii inchisi, incercand sa-si controleze respiratia. Dupa cateva minute, sari in picioare, isi mai masura o data adversarul, si o lua hotarat la stanga, pe langa zid. Mergea incet, masurand cu privirea zidul neatins de vreme. Din cand in cand se uita spre stanga si in fata lui. Pasii, la inceput masurati, s-au transformat intr-o alegare din ce in ce mai accelerata de nerabdare. Pe zid, se vedea ceva alb, o dunga, aparent o iluzie, repede transformata in realitatea existentei unei ferestre. Ramase neclintit in fata ei: o fereastra ca oricare, cu tocul alb, proaspat vopsit, cu geamuri mate Se uita nedumerit in jur, din nou la fereastra. El era afara. Sau fereastra nu avea deloc manere pentru deschidere. Se invarti cativa metri jur imprejur cautand cu privirea pe jos, din cand in cand aruncand priviri furisate spre mister. Isi scoase tricoul, il infasura strans pe mana dreapta, apoi izbi puternic geamul. Zgomotul asteptat, de sticla sparta nu se auzi, totusi geamul se facu tandari. De partea cealalta la fel: un camp verde, fara margini. Desfasura tricoul si baga mana prin spartura, bajbaind dupa incuietoare. Deschise larg fereastra, tragand aer in piept, la fel cu facea in fiecare dimineata, cu bratele sprijinite de pervaz. Reincepu sa se plimbe in cerc, de data asta cu maine la spate, meditativ. Se opri cu ochii atintiti spre dincolo si porni incet spre deschidere. Incaleca un picior peste pervaz, apoi pe celalalt si ramase asa, cu picioarele leganandu-se suspendate. Saltul era scurt, dar in fractiunea de secunda in care ar fi trebuit sa atinga iarba clipi si ramase doar caderea in gol, spasmele membrelor si gura schimonosita intr-un urlet mut… Se trezi brusc, stand pe pat, in capul oaselor, cu ochii holbati. Cu o miscare nesigura intinse mana pana la noptiera si opri soneria ceasului. Ochii inca incetosati de somn erau acoperiti de clipiri dese, uimite. Cu un oftat de usurare se ridica de pe pat, tatonand covorul. Zambetul se transforma iute in ras, urmat de pasi precipitati catre baie. Multa apa rece, o data si inca o data. Inchise robinetul si se privi in oglinda murmurand: - Azi e ziua! Da!... E ultima zi cand ma va tine de brat iubita mea… viitoarea mea fosta iubita… parca aud: “cetatene Iulian Voicu, o iei in casatorie pe cetateana Maria Preda…?” Rase din nou si, aparent golit de ganduri, se grabi sa-si pregateasca plecarea.