TRIANGLUL
DEX - TRIÁNGLU ~ri n. Instrument muzical de percuţie constând dintr-o vergea de oţel, îndoită în formă de triunghi, care, fiind lovită cu o baghetă din acelaşi metal, emite sunete cristaline. [Sil. tri-an-glu] / < fr. triangle, it. triangolo
TRIANGLUL... imi suna asa de exotic... curiozitate de copil, l-am intrebat ce este... mi-a spus ca e un instrument muzical dintre cele mai bizare, un triunghi metalic spanzurat de o sfoara, deschis la una din laturi, si care lovit delicat cu un betigas scoate sunete, diferite din fiecare latura a lui, dar foarte placute. Este confectionat dintr-un material special, acelasi din care sunt facuti si clopoteii – adica din bronz...
1.
Ele doua se intelegeau asa de bine...
- Pasarica, daca n-ai fi tu, nu stiu ce m-as face... semeni leit cu barbatu-meu, nici nu stii tu cat de tare semeni cu el, la reactii, la gusturi, esti teribila!
Intalnirile lor erau rare, dar prelungite, si se sfarseau totdeauna in pat, in carpe, in harjoneala, in hohote asurzitoare de ras.
- Ma gadili, ma gadili, fire-ai a dracului de curvustina! Am sot tanar si ma gadil, ce crezi tu, ca poti sa-mi faci ce vrei tu, poponet in facalet? ... se auzea din plapuma mototolitade trupurile subtiri si putenice, infierbantate de joaca si dintre pernele devenite cai de calarie.
Si rasetele zguduiau peretii camerei pana noaptea, tarziu...
Apoi diminetile! Dusurile calde, cu spuma de miere, epilatul si coafatul intim, in rasul zglobiu si putin dezmatat, care le statea asa de bine. Lenjeria sumara in care erau imbracate cadn isi beau cafeaua prelungita, acompaniata de multe tigari...
Un rai al prieteniei adevarate, al potrivirilor totale, pe care cine nu si l-ar dori, dar care se intalneste totusi asa de rar...
- Tu, sa nu afle al meu ce facem noi doua! Nu trebuie sa stie nimeni ce facem cu adevarat! Nici noi nu trebuie sa stim. De fapt eu am uitat si despre ce vorbeam. Azi se iontoarce si imi e asa de dor de el!
- Cum e, draga, el? E mare?
- Hi, hi, hi, tu cum ai vrea sa fie? E bun de-adevaratelea, e minunat, de ce cezi ca-l ador, proasto? Ai vrea sa ti-l arat putin?...
2.
- Iar a venit “asta” pe capul nostru? Zise el intrand vijelios in camera si napustindu-se in joaca la amandoua deodata, ca zmeul in printese, sugerand forta masculina pe care cu greu si cu regret si-o putea potoli... Apoi discutii, tachinaj, pana cand intrusa se retrage delicat spre propriai locuinta, simtind si respectand nevoia de intimitate a celor doi soti care nu se vazusera de cateva zile...
- De ce o lasi sa plece? Eu in locul tau n-as ierta-o asa usor! Tu nu vezi ce vrea, sau ti-ai pierdut instinctul? Treaba ta! ... spuse cu tonul cel mai firesc sotioara pisicoasa si pornita pe fapte mari si urgente.
- De fapt nu-mi place, zice el, si cred ca daca ai simti ca ma ocup putin de ea, n-ai mai fi asa de linistita.
- Nu cred ca as fi, dar nu poti sa stii niciodata!!! Gemu pisicuta in momentul in care tot cerul se aduna intr-un punct incandescent care-i cotropi, cam prea brusc, pantecul delicat.
Si lupta incepu, apriga de ambele parti.
- De fapt, m-am si ocupat! ... zise el dintr-o data, cambrat ca armasarul peste obstacol.
- De cine? De Ea? Ah! Cand? De unde?
- De curand.
- Esti nebun? Si de ce nu-mi spui? Spune-mi, acum, repede, repede... dar sa nu-mi zici cumva ca nu ti-a placut!
- Nu zic! Chiar mi-a placut! De fapt... a fost extraordinar…
- Si-o sa mai fie… promite-mi ca o sa mai fie!
- Daca vrei tu...
- Vreau, ah vreau, chiar vreau, vreau!!! tipa ea cutremurata de spasm!
Sigur ca vreau, ii sopti pisicuta cu glas catifelat ceva mai tarziu, in ureche, dar ea nu trebuie sa stie ca eu stiu ceva! Este o conditie!
Si dupa ce inca se lasa, minute in sir, leganata de luntrea unor imagini numai de ea stiute, mai sopti odata, aparent fara motiv – chiar vreau! Te ador, te iubesc, am sa visez mult acum, somn usor! Somn usor, iubire...
3.
- M-ai tradat cu nevestica?
- Da!
- Porcule, porcule dulce si de lapte, nu te misca, stai asa in doau labe si povesteste-mi!
Spune-mi, ea cum face, te primeste tot asa ca mine, sau ai alte modele pentru fiecare?
- Dupa necesitati, spuse el cam mitocaneste. Dar sa stii, ea cred e ca abia te pot suferi, vezi sa nu te dai de gol! Nu banuieste ca npoi doi..., dar incepe odata vreau pana la capat! Oooh, ce bine ca ea nu stioe ce facem noi doi acum, desi mi-a dat voie sa ioncerc.
- Ti-a dat voie? Sa nu care cumva sa-i spui vreodata, suntem pierduti dac-o faci. Auzi?
- Aud!
- Bine, pune putina muzica... vono mai aproape si... nu acolo, dincolo, la radacina!!! Adanc si ritmic! Asa, asaa, danseaza!... Cand pleci?
- Maine!
- Oh! Iar trebuie sa-i tin de urat! Iar trebuie “sa las totul la o parte”... Pentru cat timp?
- Vreo trei zile.
- Dar dupa? Ne vedem?
- Dar pana atunci treci pe la ea! Te rog!
- Bine, daca imi ceri tu... Vreau mai adanc, mai tare! Danseaza-ma iubitule! Asa! Aaah!
Fir-ar sa fie! Stai putin! Da-mi receptoruul sin u te opri! Taci! Alo!... Da, pasarica, sunt acasa... Ce sa fac, nimic, ma plictiseam, fac putin aerobic. Cum singura? Sunt cu tine…
Ha, ha… Ma uit la poza ta… Cum zici ca s-aude? Gafai, de parka m-as … ? Da’ chiar asta fac, draga, ma f... Adica stau “poponet in facalet” cum zici tu... Nu crezi? Vino aici, sa ma vezi!
- Esti nebuna?
- Taci! Nu poti? Atunci asculta: ah-unu, ah-doi, ah-trei, ah-patru, treispe-paispe, ah, vreau, da, oh!... Iti place?... Stiu... Cum ai zis?... Sa incerc cu cine?... Cu barbatu- tau? I-ai propus tu sa ma?... Pe mine?... Nu, iubito, imi e imposibil. Stii cat de mult te iubesc... Da, doar pe tine, atat... Bineinteles ca n-o sa-i spun. De altfel il vad atat de rar... Nu, nu pot, inceteaza!....
Nu tu, nu, continua!... Scuza-ma, vreau sa spun ca trebuie sa continui... Nu trebuie sa ma oopresc!!! Pa, pe curand, pasarica... Ah, ah, ah, nu te opri! Ce dulce-i adevaruuuul!...
- Stai! Cum ai spus? O iubesti doar pe ea?
- Asa-i place ei sa creada, e proasta. Eu te iubesc de fapt numai pe tine, pentru tine fac orice, doar stii.
- Dar pe ea n-o iubesti deloc?
- E dulce, dar ce vrei? S-o iubesc asa ca pe tine?
- Ar fi minunat!
- Esti sigur?
- Eu da, tu nu?
- Ei, da, si mie imi place putin de ea!
- Si i-ai spus?
- Da, de curand... Si daca vrei sa stii, ne-am si iubit.
- Voi doau?
- Da, numai noi doua...
- Ah!
- Atentie ea nu trebuie sa afle ca ti-am spsu ceva...
- Nici n-o sa afle, va fi secretul nostru. Intinde-te!
- Iar? Ciudati sunteti voi, barbatii.
- Ce bine dansezi, pasarica!
- Stiu, raspunse ea desfacandu-si larg aripile!
4.
- Chiar pleci? Sie u ce fac?
- Roaga-ti prietena sa stea cu tine!
- Ir? Mereu? Stii ce, ne vor iesi vorbe! Cine stie ce vor intelege vecinii...
- Da-i Dracului, nu-i treaba lor.
- Desigur, dar e treaba mea. Si a ta.
- Don partea mea, stii ca ai voie sa faci orice...
- Stiu dar... orice?
- Bineinteles...
- Chiar orice, chiar si... cu ea?
- Bineinteles, mai ales cu ea.
- Iti multumesc, iubitule! Si sa stii ca s-a si intamplat.
- CE s-a intamplat?
- Cu ea... S-a intamplat, asa, in joaca. Putin.
- De ce putin? Nu ti-a placut?
- Poate ca-mi va placea mai mult data viitoare.
Dar cu o conditie – sa nu afle ca ti-am spus ceva. S-ar supara rau…
- Rau de tot… stiu. Dar de la cine sa afle? De la tine poate, fiindca eu nu vreau sa stric nimic...
- Nu vrei sa strici nimic, stricatule? De asta te iubesc! Ia-ma, strica-ma pe mine,
strapunge-ma, izbeste-ma de perete, urca-ma pe tavan, striveste-ma acolo, hai…
da, vreau… treispe-paispe, treispe-paispe, ah, oh,! nu ma lasa pana lesin, n-ai frica,
nu se strica, fa-ma pasarica, chiar daca mor, fa-ma sa zbor, te adooor!
5.
Mici versuri? Da, intamplatoare... si absolut involuntare.
O muzica obisnuita, omeneasca, un cant eliberat de bolta cea cereasca...
Ei trei se intelegeau foarte bine...
Doi soti, cu o casnicie de invidiat, si o celibatara convinsa... se simteau minunat... Comunicau, putin prin vorbe, mult prin atingeri, si mai ales prin sunete...
ca si acel instrument, unic in orchestra, care, lovit delicat cu un betigas,
din fiecare latura a lui scotea sunete diferite si foarte placute.
Ca un trianglu.
sâmbătă, septembrie 15, 2007
aprilie 2007 - Text4: Sf. Valentin ...
Sf. Valentin ...
Aceste randuri sunt numai pentru indragostiti, asa cum sunt eu si cum este el. Unul de celalalt.
Am dorit ca de Sf Valentin sa fiu cu el. Era la celalalt capat de lume. Dar ma macina dorul, dor de dor. Si am decis intr-o secunda... de Sf Valentin voi fi acolo, voi fi cu el. N-aveam nimic: nici viza, nici bani, nici concediu si nici vreun gand cum le voi rezolva. Aveam numai dorinta. Dar dorinta este resortul care ma determina sa fac lucruri nebunesti. Iar atunci cand te gandesti sa faci o surpriza cuiva drag, dorinta este cu atat mai mare. Il iubeam atat de mult... tot ce puteam eu sa-i dau era sa fiu langa el. Stiam ca asta l-ar fi facut fericit, tocmai pentru ca era aproape imposibil. Nu numai pentru ca intre noi erau mii de kilometri, dar nici unul dintre noi nu putea pleca spre celalalt, din diferite motive. Eu m-am hotarat sa le ignor. Si am pus in functiune un intreg arsenal care sa ma duca spre el. Telefoane, taxe, banci, internet... in sfarsit iata-ma intr-o dimineata friguroasa de februarie in fata ambasadei, stand la rand cuminte, alaturi de alti oameni care asteptau si ei. La coada, o doamna, asezata in spatele meu, povesteste ca si-a gasit cojocul in care e imbracata intr-o debara si ca, de 15 ani, nu l-a mai purtat. Miroase a naftalina. Ma intorc s-o vad. Are cam 65 de ani. A mai fost pe aici si stie care-i mersul treburile. Si da indicatii la toata lumea. Langa mine, un tip la vreo 35 de ani, superb. Camasa alba, cravata inchisa la culoare, un palton ca ala pe care l-a purtat Bush la depunerea juramantuluui. El se uita la mine, eu ma uit la el. Zambesc in sinea mea, gandindu-ma ca sunt aici doar pentru a-i face o surpriza unui barbat care mi-i drag, asa ca nu mai am disponibilitate nici macar pentru un flirt la coada la viza!
Lume, frig, emotii, supozitii, pareri... Nu-mi vine sa cred! M a bucur de parca as fi castigat la Loto! Am viza! Intrari multiple. Pe multi ani! Dar asta nu-i decat o floare cu care vreau sa fac primavara. In fta casei unui barbat aflat departe, departe, departe...
Hoyarasc sa plec mult mai devreme de 14 februarie. Nu mai am rabdare. Cineva imi face cadou biletul de avion, imi inchiriaza o masina de la aeroportul unde voi ateriza, altcineva imi da o suma considerabila pentru drum, cu ce mai am si eu, pot sa plec.
Nu stiu decat ca ma duc la o adresa... undeva, intr-un oras... unde locuieste cineva caruia vreau sa-i fac aceasta surpriza. Toti ce care participa a acest “complot” ma intreaba ce fac daca-l gasesc cu una?!? Imi asum si acest risc. Mai mult de-atat, e un barbat singur, tanar, eu sunt aici, el e acolo si nu ma face sa-l iubesc mai mult faptul ca m-asteapta pe mine de luni-luni de zile, gasind tot felul de “solutii” de unul singur! Dragostea noastra n-are nimic in comun cu ideea ca el se foloseste de o femeie sau de cinci pentru a ramane un barbat normal!
Sigur, teoria nu e valabila si la mine, ca ce face un barbat, nu poate face si femeia! Asa incat le zic: “Daca-l gasesc cu una, o astept sa se-mbrace si-o dau afara, ce pot sa fac?!?” Toti imi spun ca problema nu e la mine, ci la el, ca, daca-l gasesc intr-o ipostaza de genul asta, se-mpusca singur! N-am cum sa aflu decat daca ma duc pan-acolo!
Si iata-ma in avion... pai, Dumnezeu pupa-i-as talpile lui, doarme? Nu doarme, e treaz!
Din cand in cand ma gandesc cum o s-ajung eu in orasul ala... daca o sa ma descurc, cum o sa-l sun din fatza casei? Ma gandesc daca o sa ma sune el si-o sa-i intre robotul ala si-o sa-si dea seama ca sunt acolo? Da’ nu se gandeste el, ca stie ca n-am viza, stie ca sunt la ziua lui Bobo la munte, undeva unde n-am semnal, nici nu cred ca ma suna!!! Gandurile imi alearga in toate directiile. Ma gandesc daca nu sunt prea “nebuna” totusi pentru secolul asta?
Daca n-o sa se bucure? Ca stii ca surprizele sunt de doua feluri: placute si neplacute... Imposibil, imi dau eu singura curaj. Ma iubeste doar. Da’ daca ma iubeste numai la Bucuresti si l-oi gasi acolo cu nevasta si cu vreo trei copii?
Iti imaginezi ce-i poate trece unei femei prin cap atatea ore cat dureaza zborul! Si mintea mea e diabolica!
In sfarsit… ajung pe aeroport…degetele in dispozitivul pentru amprente, zambesc la camera foto, imi iau bagajele... urc, cobor... mai iau un lift... formalitati… si-ntr-un final iau in primire masina inchiriata. Gandeste-te inca o data, sunt la mii, multe mii de kilometri de casa, ma-ndrept spre un oras despre care doar am auzit, da’ care nu stiu exact pe unde vine, si ma duc la un barbat care stie despre mine ca sunt undeva la Sinaia, la o petrecere, si ca de-aia am telefonul inchis!
Dupa biletelul cu indicatii, pana la un moment dat ma descurc, dupa aceea insa... ma ratacesc... si nimeresc... nici eu nu stiu unde, ma uit pe geam si incep sa spun Tatal nostru. Zic: “Macar sa mor cu Dumnezeu pe buze!” nu cred ca mai pot sa scap de aici vie si fara urme! Nici nu stiu ce sa fac: “Sa stau pe loc, vin negrii astia peste mine! Sa merg mai departe? M-afund si mai tare. Sa cobor geamul, ca sa-ntreb cum sa ajung la pod, ma-mpusca astia direct! Da’ daca ma-mpusca doar, nu-i nimic, da’ mai intai ma sechestreaza, ma violeaza ei, ma mai dau si la niste prieteni si abia apoi scapa de mine! Chiftelute ma fac astia...” Surpriza mi-a trebuit, surpriza o sa am! Si la dreapta si la stanga numai negrii fiorosi, cu fetze de infractori. Unii joaca table cu pistoalele pe masa, altii traficheaza ceva (nu prea vad bine, ca nu m-apropii de trotuar!) in fatza unui bar... Unde te uiti, numai “peisaje” incurajatoare.
Si Dumnezeu iar se trezeste pentru mine!
Vad o masina de politie si niste politisti cu pistoalele atintite asupra unora pe care-i perchezitioneaza. Nici nu stiu ce sa fac: Sa opresc? Sa merg mai departe? Era totusi singura mea sansa. Las geamu-n jos si-l intreb cum sa fac s-ajung la ... Dupa ce-mi explica 5 minute, il intreb daca nu vrea sa ma insoteasca el. Baiat fin, politistul ma conduce. Nici nu era prea departe, am mers vreo douazeci de minute!
Dupa inca alte peripetii, gasesc strada, gasesc numarul, gasesc casa. Parchez si ma uit la geamuri. La care oare o sta el?
Nu-mi mai simt picioarele, mainile mi-au intepenit pe volan, inima-mi bate prea tare, tensiunea-mi creste. Formez numarul lui de telefon si ma rog Celui de Sus sa nu si-l fi inchis, asa cum face in fiecare noapte dupa ce se culca... Asta-mi mai lipsea, sa dorm in masina pana dimineata. Suna. Raspunde. Il intreb daca crede in miracole. Si crede. Ii spun sa deschida usa si el ma-ntreaba ca un copil prost: “Care usa?” “Cum care? Doar nu usa de la frigider, usa de la intrare!!” “Usa de la intrare?!? De la mine?!?” “Da, de la tine!” Inchid telefonul... il aud cum coboara pe scara, aud cheia invartindu-se in broasca si stiu ca face toate astea crezand ca-i un joc si ca i-am trimis doar un spirit pe care trebuie sa-l primeasca in casa. Nici prin gand nu-i trece ca as putea fi chiar EU. Sincera sa fiu, nu-mi vine sa cred nici mie!
Usa se deschide. Si-l vad pe barbatul acela pentru care am venit din cealalta parte a lumii, pentru care am intors pamantul invers s-ajung, barbatul acela care este motivatia intregii nebunii, dementze, spune-i cum vrei, pentru care am facut-o.
E frumos. Stiam asta.
Se uita la mine si e impietrit ca o statuie. Sta cu gura cascata, la propriu, tine inca telefonul la ureche, desi vede ca eu nu mai vorbesc, e mut si nu stie exact daca sunt eu sau halucineaza. Trece aproape un minut si-mi dau seama ca se albeste la fatza. E atat de blocat incat nu-mi zice nimic: nici sa intru, nici sa plec, nici sa stau. Nimic. Mi-e frica sa nu i se faca rau.
Intru-n casa peste el, ma asez pe treptele scarii de la intrare, el s-asaza in genunchi, se uita la mine si nu zice nimic. “Sunt eu!” Dupa cateva minute, ma-ntreaba justificat:
“Cum ai ajuns pana aici? Cine te-a adus? Cum m-ai gasit?”
Nu ma gandesc sa-i raspund, ci sa-l intreb daca e cu cineva, sa-i dau femeii timp
sa se-mbrace. “Sunt singur, baby! Cu cine sa fiu?!?”
Au urmat clipe-ntregi in care ne uitam unul la altul si nu ne venea sa credem ca suntem sub acelasi acoperis, ca ne tinem in brate, ca ne iubim atat de mult. A fost o dovada de dragoste pentru el, dar si una fatza de mine insami pentru a-mi demonstra ca pot.
Restul este tacere, vorba poetului!
In noaptea aceea m-a cerut in casatorie.
Aceste randuri sunt numai pentru indragostiti, asa cum sunt eu si cum este el. Unul de celalalt.
Am dorit ca de Sf Valentin sa fiu cu el. Era la celalalt capat de lume. Dar ma macina dorul, dor de dor. Si am decis intr-o secunda... de Sf Valentin voi fi acolo, voi fi cu el. N-aveam nimic: nici viza, nici bani, nici concediu si nici vreun gand cum le voi rezolva. Aveam numai dorinta. Dar dorinta este resortul care ma determina sa fac lucruri nebunesti. Iar atunci cand te gandesti sa faci o surpriza cuiva drag, dorinta este cu atat mai mare. Il iubeam atat de mult... tot ce puteam eu sa-i dau era sa fiu langa el. Stiam ca asta l-ar fi facut fericit, tocmai pentru ca era aproape imposibil. Nu numai pentru ca intre noi erau mii de kilometri, dar nici unul dintre noi nu putea pleca spre celalalt, din diferite motive. Eu m-am hotarat sa le ignor. Si am pus in functiune un intreg arsenal care sa ma duca spre el. Telefoane, taxe, banci, internet... in sfarsit iata-ma intr-o dimineata friguroasa de februarie in fata ambasadei, stand la rand cuminte, alaturi de alti oameni care asteptau si ei. La coada, o doamna, asezata in spatele meu, povesteste ca si-a gasit cojocul in care e imbracata intr-o debara si ca, de 15 ani, nu l-a mai purtat. Miroase a naftalina. Ma intorc s-o vad. Are cam 65 de ani. A mai fost pe aici si stie care-i mersul treburile. Si da indicatii la toata lumea. Langa mine, un tip la vreo 35 de ani, superb. Camasa alba, cravata inchisa la culoare, un palton ca ala pe care l-a purtat Bush la depunerea juramantuluui. El se uita la mine, eu ma uit la el. Zambesc in sinea mea, gandindu-ma ca sunt aici doar pentru a-i face o surpriza unui barbat care mi-i drag, asa ca nu mai am disponibilitate nici macar pentru un flirt la coada la viza!
Lume, frig, emotii, supozitii, pareri... Nu-mi vine sa cred! M a bucur de parca as fi castigat la Loto! Am viza! Intrari multiple. Pe multi ani! Dar asta nu-i decat o floare cu care vreau sa fac primavara. In fta casei unui barbat aflat departe, departe, departe...
Hoyarasc sa plec mult mai devreme de 14 februarie. Nu mai am rabdare. Cineva imi face cadou biletul de avion, imi inchiriaza o masina de la aeroportul unde voi ateriza, altcineva imi da o suma considerabila pentru drum, cu ce mai am si eu, pot sa plec.
Nu stiu decat ca ma duc la o adresa... undeva, intr-un oras... unde locuieste cineva caruia vreau sa-i fac aceasta surpriza. Toti ce care participa a acest “complot” ma intreaba ce fac daca-l gasesc cu una?!? Imi asum si acest risc. Mai mult de-atat, e un barbat singur, tanar, eu sunt aici, el e acolo si nu ma face sa-l iubesc mai mult faptul ca m-asteapta pe mine de luni-luni de zile, gasind tot felul de “solutii” de unul singur! Dragostea noastra n-are nimic in comun cu ideea ca el se foloseste de o femeie sau de cinci pentru a ramane un barbat normal!
Sigur, teoria nu e valabila si la mine, ca ce face un barbat, nu poate face si femeia! Asa incat le zic: “Daca-l gasesc cu una, o astept sa se-mbrace si-o dau afara, ce pot sa fac?!?” Toti imi spun ca problema nu e la mine, ci la el, ca, daca-l gasesc intr-o ipostaza de genul asta, se-mpusca singur! N-am cum sa aflu decat daca ma duc pan-acolo!
Si iata-ma in avion... pai, Dumnezeu pupa-i-as talpile lui, doarme? Nu doarme, e treaz!
Din cand in cand ma gandesc cum o s-ajung eu in orasul ala... daca o sa ma descurc, cum o sa-l sun din fatza casei? Ma gandesc daca o sa ma sune el si-o sa-i intre robotul ala si-o sa-si dea seama ca sunt acolo? Da’ nu se gandeste el, ca stie ca n-am viza, stie ca sunt la ziua lui Bobo la munte, undeva unde n-am semnal, nici nu cred ca ma suna!!! Gandurile imi alearga in toate directiile. Ma gandesc daca nu sunt prea “nebuna” totusi pentru secolul asta?
Daca n-o sa se bucure? Ca stii ca surprizele sunt de doua feluri: placute si neplacute... Imposibil, imi dau eu singura curaj. Ma iubeste doar. Da’ daca ma iubeste numai la Bucuresti si l-oi gasi acolo cu nevasta si cu vreo trei copii?
Iti imaginezi ce-i poate trece unei femei prin cap atatea ore cat dureaza zborul! Si mintea mea e diabolica!
In sfarsit… ajung pe aeroport…degetele in dispozitivul pentru amprente, zambesc la camera foto, imi iau bagajele... urc, cobor... mai iau un lift... formalitati… si-ntr-un final iau in primire masina inchiriata. Gandeste-te inca o data, sunt la mii, multe mii de kilometri de casa, ma-ndrept spre un oras despre care doar am auzit, da’ care nu stiu exact pe unde vine, si ma duc la un barbat care stie despre mine ca sunt undeva la Sinaia, la o petrecere, si ca de-aia am telefonul inchis!
Dupa biletelul cu indicatii, pana la un moment dat ma descurc, dupa aceea insa... ma ratacesc... si nimeresc... nici eu nu stiu unde, ma uit pe geam si incep sa spun Tatal nostru. Zic: “Macar sa mor cu Dumnezeu pe buze!” nu cred ca mai pot sa scap de aici vie si fara urme! Nici nu stiu ce sa fac: “Sa stau pe loc, vin negrii astia peste mine! Sa merg mai departe? M-afund si mai tare. Sa cobor geamul, ca sa-ntreb cum sa ajung la pod, ma-mpusca astia direct! Da’ daca ma-mpusca doar, nu-i nimic, da’ mai intai ma sechestreaza, ma violeaza ei, ma mai dau si la niste prieteni si abia apoi scapa de mine! Chiftelute ma fac astia...” Surpriza mi-a trebuit, surpriza o sa am! Si la dreapta si la stanga numai negrii fiorosi, cu fetze de infractori. Unii joaca table cu pistoalele pe masa, altii traficheaza ceva (nu prea vad bine, ca nu m-apropii de trotuar!) in fatza unui bar... Unde te uiti, numai “peisaje” incurajatoare.
Si Dumnezeu iar se trezeste pentru mine!
Vad o masina de politie si niste politisti cu pistoalele atintite asupra unora pe care-i perchezitioneaza. Nici nu stiu ce sa fac: Sa opresc? Sa merg mai departe? Era totusi singura mea sansa. Las geamu-n jos si-l intreb cum sa fac s-ajung la ... Dupa ce-mi explica 5 minute, il intreb daca nu vrea sa ma insoteasca el. Baiat fin, politistul ma conduce. Nici nu era prea departe, am mers vreo douazeci de minute!
Dupa inca alte peripetii, gasesc strada, gasesc numarul, gasesc casa. Parchez si ma uit la geamuri. La care oare o sta el?
Nu-mi mai simt picioarele, mainile mi-au intepenit pe volan, inima-mi bate prea tare, tensiunea-mi creste. Formez numarul lui de telefon si ma rog Celui de Sus sa nu si-l fi inchis, asa cum face in fiecare noapte dupa ce se culca... Asta-mi mai lipsea, sa dorm in masina pana dimineata. Suna. Raspunde. Il intreb daca crede in miracole. Si crede. Ii spun sa deschida usa si el ma-ntreaba ca un copil prost: “Care usa?” “Cum care? Doar nu usa de la frigider, usa de la intrare!!” “Usa de la intrare?!? De la mine?!?” “Da, de la tine!” Inchid telefonul... il aud cum coboara pe scara, aud cheia invartindu-se in broasca si stiu ca face toate astea crezand ca-i un joc si ca i-am trimis doar un spirit pe care trebuie sa-l primeasca in casa. Nici prin gand nu-i trece ca as putea fi chiar EU. Sincera sa fiu, nu-mi vine sa cred nici mie!
Usa se deschide. Si-l vad pe barbatul acela pentru care am venit din cealalta parte a lumii, pentru care am intors pamantul invers s-ajung, barbatul acela care este motivatia intregii nebunii, dementze, spune-i cum vrei, pentru care am facut-o.
E frumos. Stiam asta.
Se uita la mine si e impietrit ca o statuie. Sta cu gura cascata, la propriu, tine inca telefonul la ureche, desi vede ca eu nu mai vorbesc, e mut si nu stie exact daca sunt eu sau halucineaza. Trece aproape un minut si-mi dau seama ca se albeste la fatza. E atat de blocat incat nu-mi zice nimic: nici sa intru, nici sa plec, nici sa stau. Nimic. Mi-e frica sa nu i se faca rau.
Intru-n casa peste el, ma asez pe treptele scarii de la intrare, el s-asaza in genunchi, se uita la mine si nu zice nimic. “Sunt eu!” Dupa cateva minute, ma-ntreaba justificat:
“Cum ai ajuns pana aici? Cine te-a adus? Cum m-ai gasit?”
Nu ma gandesc sa-i raspund, ci sa-l intreb daca e cu cineva, sa-i dau femeii timp
sa se-mbrace. “Sunt singur, baby! Cu cine sa fiu?!?”
Au urmat clipe-ntregi in care ne uitam unul la altul si nu ne venea sa credem ca suntem sub acelasi acoperis, ca ne tinem in brate, ca ne iubim atat de mult. A fost o dovada de dragoste pentru el, dar si una fatza de mine insami pentru a-mi demonstra ca pot.
Restul este tacere, vorba poetului!
In noaptea aceea m-a cerut in casatorie.
aprilie 2007 - Text3: Scrisoare de dragoste
Scrisoare de dragoste
As vrea sa vin sa-ti impletesc "oda in metru antic" intre rasuflarea de dimineata si cea de seara, sa-ti soptesc dulce-amar ca sunt asa cum m-ai visat, intre o felie de fericire si alta de tristete. Sa-ti astern asfintitul la picioare, alaturi de mainile tale mici si transparente. As vrea atit de mult sa-ti ofer clipa sublima, sa poti trai impacata cu gindul ca tot ce-a fost rau, s-a topit.... si tot ce este bun, va ramine un continuu crescendo in inimile noastre care s-au atins pentru atit de putin timp.
Ai fost femeia mea din vis si te-am pastrat intr-o rama de beatitudine si alta de duiosie,
din cind in cind te contemplez si-ncerc sa rememorez fragemente de vis care m-au facut sa ating Pamantul, concomitent cu Cerul. Distanta intre ele redusa la minim, tu ai fost tablou, icoana, reverie...... fiinta cu nume de inger. Cum se cheama fiinta ta? Cine esti? Cit esti a mea si cit al altora?
Sa nu te superi pe mine! Te recladesc in inima mea, din fragemente din ceea ce a ramas. Sensibila si enigmatica. Atragatoare si tainica. Eu, o creatura mai putin suportabila. Tu esti puternica si poti sa anihilezi raul din mine. Lasa-ma sa te vreau in gind, totdeauna ai fost a mea in gind, tu n-ai stiut, de-aia te-ai si chinuit. Sau ai stiut. Dar te-ai ferit. O viata chinuita, dintr-o greseala nefasta, suportata de eternitate. Greseala de a-mi survola existenta. Si de a ma lasa sa ma indragostesc de tine.
Nu, nu, nu. Nu am voie! Nu cu tine vorbeam. Eu nu mai am nimic. Decit un fizic scofilcit. Si-o inima obosita. Rivneam la imaginea ta. Atita tot. Ca oricum, bratele-mi nu te mai pot atinge. Ferice de bratele care te pot atinge!
Intr-o alta viata, sa ma lasi si pe mine sa te pot atinge. Crezi ca ai sa poti?
Stii tu.... Barbatii vin de pe Marte. Femeile sunt de pe Venus. Barbatilor nu le-a priit geografia sufleteasca a Pamantului. Femeile s-au adaptat mai repede. Si si-au deschis bratele: hai, vino! Fluidul din barbat a dominat femeia. Iubita vietii lui. Daruita de Dumnezeu. Femeia l-a sarutat. Si l-a adulat. Pentru ca era Omul ei. Femeia era rodul lui, al Omului. Particica din coasta lui. Si pentru asta i-a respectat menirea de a fi barbat. Era al ei Barbat. Frumos. Tandru. O invelea cind avea nevoie de el cu sarutari si soapte dragastoase. Fiindca atit invatase Femeia de la Dumnezeu
As vrea sa vin sa-ti impletesc "oda in metru antic" intre rasuflarea de dimineata si cea de seara, sa-ti soptesc dulce-amar ca sunt asa cum m-ai visat, intre o felie de fericire si alta de tristete. Sa-ti astern asfintitul la picioare, alaturi de mainile tale mici si transparente. As vrea atit de mult sa-ti ofer clipa sublima, sa poti trai impacata cu gindul ca tot ce-a fost rau, s-a topit.... si tot ce este bun, va ramine un continuu crescendo in inimile noastre care s-au atins pentru atit de putin timp.
Ai fost femeia mea din vis si te-am pastrat intr-o rama de beatitudine si alta de duiosie,
din cind in cind te contemplez si-ncerc sa rememorez fragemente de vis care m-au facut sa ating Pamantul, concomitent cu Cerul. Distanta intre ele redusa la minim, tu ai fost tablou, icoana, reverie...... fiinta cu nume de inger. Cum se cheama fiinta ta? Cine esti? Cit esti a mea si cit al altora?
Sa nu te superi pe mine! Te recladesc in inima mea, din fragemente din ceea ce a ramas. Sensibila si enigmatica. Atragatoare si tainica. Eu, o creatura mai putin suportabila. Tu esti puternica si poti sa anihilezi raul din mine. Lasa-ma sa te vreau in gind, totdeauna ai fost a mea in gind, tu n-ai stiut, de-aia te-ai si chinuit. Sau ai stiut. Dar te-ai ferit. O viata chinuita, dintr-o greseala nefasta, suportata de eternitate. Greseala de a-mi survola existenta. Si de a ma lasa sa ma indragostesc de tine.
Nu, nu, nu. Nu am voie! Nu cu tine vorbeam. Eu nu mai am nimic. Decit un fizic scofilcit. Si-o inima obosita. Rivneam la imaginea ta. Atita tot. Ca oricum, bratele-mi nu te mai pot atinge. Ferice de bratele care te pot atinge!
Intr-o alta viata, sa ma lasi si pe mine sa te pot atinge. Crezi ca ai sa poti?
Stii tu.... Barbatii vin de pe Marte. Femeile sunt de pe Venus. Barbatilor nu le-a priit geografia sufleteasca a Pamantului. Femeile s-au adaptat mai repede. Si si-au deschis bratele: hai, vino! Fluidul din barbat a dominat femeia. Iubita vietii lui. Daruita de Dumnezeu. Femeia l-a sarutat. Si l-a adulat. Pentru ca era Omul ei. Femeia era rodul lui, al Omului. Particica din coasta lui. Si pentru asta i-a respectat menirea de a fi barbat. Era al ei Barbat. Frumos. Tandru. O invelea cind avea nevoie de el cu sarutari si soapte dragastoase. Fiindca atit invatase Femeia de la Dumnezeu
aprilie 2007 - Text2: Tiganii
Tiganii
Strada copileriei mele imi apare mereu in minte , vesela si zgomotoasa, plina de jocurile si tipetele copiilor, si totusi atat de linistita sub umbra copacilor ei aliniati de-alungul trotuarului de piatra. Pentru noul venit parea a fi o vasta oaza de vegetatie dezordonata , stapunsa pe ici pe colo de un acoperis mai tuguiat sau un stalp de telegraf.
Pentru mine, unul dintre nenumaratii copii ai cartierului, strada era universul fara margini unde orice se putea intampla , bine sau rau , in orice clipa din zi sau din noapte fiindca atunci timpul statea pe loc. Doar atunci caisele si corcodusele vecinilor aveau cel mai bun gust , furate cand proprietarii nu erau acasa, doar atunci rasul si plansul deopotriva treceau usor peste fruntile noastre de copii lipsiti de grijile inutile ale vietii.
Dar nimic nu era mai fascinant pentru mine decat ziua cand treceau tiganii. Nimeni nu stia de unde veneau sau unde se duceau. In mintea mea erau aparitii fantastice si misterioase fiindca nimeni nu putea spune nimic sigur despre ei. Apareau asa deodata la coltul indepartat al strazii, cateva care cu coviltire negre trase de cai scheletici si inconjurate de femei desculte cu fuste lungi si colorate. Pe ele de fapt le vedeam mai intai. Mergeau cate doua trei , leganindu-se molatec din solduri si tipand tot timpul la copiii goi pusca care alergau pe la porti. Isi tarau cu nepasare fustele lor largi si crete sub ale caror cute , spunea bunica, se ascundeau multe buzunare adanci pline cu furtisaguri. Cele tinere purtau bluze cu maneci largi si stranse pe talie , cu decolteuri adanci care aratau generos rotunjimea sanilor. Parul blond si des era strans in cateva cozi lungi impletite cu bucati de carpa colorata , bani de arama si margele de sticla. In jurul gatului , pe brate si la glezne aveau si mai multe lantuguri de metal, margele multicolore, bratari si tot felul de alte farafastacuri femeiesti.
Cand ajungeau in fata casei noastre , alergam de regula sa ma ascund in spatele bunicii de frica sa nu ma fure desi nu mai eram chiar mititel. Babele vorbeau despre tigani care furau copii de romani chiard in leagan, ii luau cu ei si nimeni nu-i mai vedea vreodata. Ii facea tigani de-ai lor, ii invata sa fure si sa traiasca la satra. Mai vorbeau si de vrajitoriile pe care tigancile le puteau face si cum erau in stare sa-l prinda pe dracul in mrejele unei oglinzi !
Mai toate tigancile aveau agatate de gat cate un copil infasurat strans in mai multe scutece murdare din care nu se vedea decat o fata cu obraji grasuti si rosii si doi ochi vesnic adormiti. Nu-mi amintesc sa fi auzit vre-un copil plangand in pachetul acela de carpe si sfoara de parca nu erau adevarati.
In spatele femeilor veneau carele cu coviltir manate de cate un tigan cu musteti lungi si intoarse care tinea atarnata in coltul gurii cate o pipa afumata. Sub coviltir isi aveau intreaga avere de tingiri, unelte si calabalacuri slinoase, un amalgam de obiecte si trupuri umane greu de deslusit pe sub zdrentele de sac ale invelitorii. Doi trei caini cu burtile lipite de sira spinarii si legati de caruta alergau vlaguiti cu limbile atarnand de un cot.
Barbatii mai tineri , imbracati in costume de culoare inchisa si cu palarii negre cu boruri largi, bateau pe la porti cerand sa schimbe oale noi pe haine vechi sau sa cositoreasca tingiri stricate. Asta era meseria lor si era greu sa le spui nu. Felul lor de a privi direct in albul ochilor si a vorbi cu un fel de carisma invaluitoare facea ca putini sa le poata rezista ofertelor.
Bunica avea intotdeauna prin bucatarie cate o oala de reparat sau un lighean, de obicei acelasi. Statea pregatita cu sacul de haine vechi si gata de tocmeala. Se pricepea grozav la asa ceva dar, zicea ea, tiganii o pacaleau mereu chiar si atunci cand ea credea ca a obtinut un pret bun.
Multe femei din vecini ieseau la poarta cu haine vechi sau oale gaurite. Era un targ convenabil si o ocazie de a sparge monotonia unei lungi si plicticoase zile de vara. Tiganii isi intindeau presurile in mijlocul strazii si incepeau lucrul in timp ce tigancile lor se indeletniceau cu ghicitul sau vanzarea de bijuterii batand pe la porti.
Intr-o zi una dintre tiganci, tinara si frumoasa, legata cu o basma galbena in jurul capului a venit glont la bunica si a scos o oglinjoara de sub fuste.
- Conita, da-mi 10 lei sa-ti zic viitorul.
- Da n-am nevoie, femeie. La varsta mea ce viitor sa mai am, i-a zis bunica zambind.
- Conita, da-mi 10 lei sa-i zic viitorul la nepot.
Bunica nu credea in vraji, zicea ca e pacat sa crezi in lucruri atat de necurate, ale diavoului si sa te mai numesti crestin. Dar atunci, ca niciodata a scos 10 lei si i-a dat tigancii. Aceasta a inceput sa bolboroseasca niste vorbe neintelese deasupra oglinzii, sa-si traca palma peste ea de mai multe ori si ca prin minune am putut vedea ca un fel de nori sau ceata acoperind limpezimea luciului de sticla.
- Conita, viitorul copilului este departe, la capatul pamantului peste apa cea mare. Ai sa mori fara sa-l mai vezi!
Bunica m-a strans de mana sa mi-o striveasca ca si cand cineva m-ar fi trimis chiar atunci departe de ea.
- Fugi d’aci cu vrajile tale, Hai, lasa-ma’n pace!Unde sa plece? Nu pleaca nicaieri, prostii! Si eu si mai proasta ca arunc 10 lei pe prostii. Cel putin du-te si ia-ti de mancare, arati palida !
Oricat de rosie in obraz ar fi fost o tiganca , bunica era ferm convinsa ca tiganii nu se hraneau cum trebuie fiindca erau tot timpul pe drumuri.Tigancusa a luat banii si m-a privit in ochi. Atunci am simtit un fel de caldura pornind din adincul lor care mi-a dat curaj si speranta fara sa stiu nici macar de ce.
Dupa ce istoveau toate tocmelile si reparau toate ligheanele ce aveau nevoie de ajutor, dupa ce ghiceau soarta fetelor mari si-si potoleau setea la cismelele de prin curti, satra isi ridica presurile din drum, chema puradeii imprastiati care incotro si se urneau la drum. Unduiala soldurilor, amestecata cu fosnetul fustelor in praf si mirosul tabacului din pipe incepea se se adune intr.-un singur trup. Satra plecau din nou spre nicaieri.
In urma lor, ramaneau bucati de ziar, zdrente, fulgi si iz de mohoarca.Ma uitam in urma lor cum dispareau in sosea, lenti si galagiosi, nepasatori si liberi. Desi teama de ei ma tinea intotdeauna la distanta adanc in sufletul meu de copil tanjeam dupa acel spirit salbatic si indaratnic pentru care viata trebuie traita dupa bunul plac iar moartea…..nu exista.
Inspre seara carava tiganilor era deja o amintire a zilei ce trecuse. Se vorbea despre ei o vreme la cina cand toata lumea venea de la serviciu sau de la fel de fel de treburi ale zilei. Se comparau oalele si se judecau tocmelile;unele erau bune, altele in pierdere. Ma gandeam la tiganca cu basma galbena si la drumul de peste apa cea mare , ma gandeam la caldura din privirea ei si la ziua cand acelasi spirit indaratnic ma va purta si pe mine prin humea asta mare.
Strada copileriei mele imi apare mereu in minte , vesela si zgomotoasa, plina de jocurile si tipetele copiilor, si totusi atat de linistita sub umbra copacilor ei aliniati de-alungul trotuarului de piatra. Pentru noul venit parea a fi o vasta oaza de vegetatie dezordonata , stapunsa pe ici pe colo de un acoperis mai tuguiat sau un stalp de telegraf.
Pentru mine, unul dintre nenumaratii copii ai cartierului, strada era universul fara margini unde orice se putea intampla , bine sau rau , in orice clipa din zi sau din noapte fiindca atunci timpul statea pe loc. Doar atunci caisele si corcodusele vecinilor aveau cel mai bun gust , furate cand proprietarii nu erau acasa, doar atunci rasul si plansul deopotriva treceau usor peste fruntile noastre de copii lipsiti de grijile inutile ale vietii.
Dar nimic nu era mai fascinant pentru mine decat ziua cand treceau tiganii. Nimeni nu stia de unde veneau sau unde se duceau. In mintea mea erau aparitii fantastice si misterioase fiindca nimeni nu putea spune nimic sigur despre ei. Apareau asa deodata la coltul indepartat al strazii, cateva care cu coviltire negre trase de cai scheletici si inconjurate de femei desculte cu fuste lungi si colorate. Pe ele de fapt le vedeam mai intai. Mergeau cate doua trei , leganindu-se molatec din solduri si tipand tot timpul la copiii goi pusca care alergau pe la porti. Isi tarau cu nepasare fustele lor largi si crete sub ale caror cute , spunea bunica, se ascundeau multe buzunare adanci pline cu furtisaguri. Cele tinere purtau bluze cu maneci largi si stranse pe talie , cu decolteuri adanci care aratau generos rotunjimea sanilor. Parul blond si des era strans in cateva cozi lungi impletite cu bucati de carpa colorata , bani de arama si margele de sticla. In jurul gatului , pe brate si la glezne aveau si mai multe lantuguri de metal, margele multicolore, bratari si tot felul de alte farafastacuri femeiesti.
Cand ajungeau in fata casei noastre , alergam de regula sa ma ascund in spatele bunicii de frica sa nu ma fure desi nu mai eram chiar mititel. Babele vorbeau despre tigani care furau copii de romani chiard in leagan, ii luau cu ei si nimeni nu-i mai vedea vreodata. Ii facea tigani de-ai lor, ii invata sa fure si sa traiasca la satra. Mai vorbeau si de vrajitoriile pe care tigancile le puteau face si cum erau in stare sa-l prinda pe dracul in mrejele unei oglinzi !
Mai toate tigancile aveau agatate de gat cate un copil infasurat strans in mai multe scutece murdare din care nu se vedea decat o fata cu obraji grasuti si rosii si doi ochi vesnic adormiti. Nu-mi amintesc sa fi auzit vre-un copil plangand in pachetul acela de carpe si sfoara de parca nu erau adevarati.
In spatele femeilor veneau carele cu coviltir manate de cate un tigan cu musteti lungi si intoarse care tinea atarnata in coltul gurii cate o pipa afumata. Sub coviltir isi aveau intreaga avere de tingiri, unelte si calabalacuri slinoase, un amalgam de obiecte si trupuri umane greu de deslusit pe sub zdrentele de sac ale invelitorii. Doi trei caini cu burtile lipite de sira spinarii si legati de caruta alergau vlaguiti cu limbile atarnand de un cot.
Barbatii mai tineri , imbracati in costume de culoare inchisa si cu palarii negre cu boruri largi, bateau pe la porti cerand sa schimbe oale noi pe haine vechi sau sa cositoreasca tingiri stricate. Asta era meseria lor si era greu sa le spui nu. Felul lor de a privi direct in albul ochilor si a vorbi cu un fel de carisma invaluitoare facea ca putini sa le poata rezista ofertelor.
Bunica avea intotdeauna prin bucatarie cate o oala de reparat sau un lighean, de obicei acelasi. Statea pregatita cu sacul de haine vechi si gata de tocmeala. Se pricepea grozav la asa ceva dar, zicea ea, tiganii o pacaleau mereu chiar si atunci cand ea credea ca a obtinut un pret bun.
Multe femei din vecini ieseau la poarta cu haine vechi sau oale gaurite. Era un targ convenabil si o ocazie de a sparge monotonia unei lungi si plicticoase zile de vara. Tiganii isi intindeau presurile in mijlocul strazii si incepeau lucrul in timp ce tigancile lor se indeletniceau cu ghicitul sau vanzarea de bijuterii batand pe la porti.
Intr-o zi una dintre tiganci, tinara si frumoasa, legata cu o basma galbena in jurul capului a venit glont la bunica si a scos o oglinjoara de sub fuste.
- Conita, da-mi 10 lei sa-ti zic viitorul.
- Da n-am nevoie, femeie. La varsta mea ce viitor sa mai am, i-a zis bunica zambind.
- Conita, da-mi 10 lei sa-i zic viitorul la nepot.
Bunica nu credea in vraji, zicea ca e pacat sa crezi in lucruri atat de necurate, ale diavoului si sa te mai numesti crestin. Dar atunci, ca niciodata a scos 10 lei si i-a dat tigancii. Aceasta a inceput sa bolboroseasca niste vorbe neintelese deasupra oglinzii, sa-si traca palma peste ea de mai multe ori si ca prin minune am putut vedea ca un fel de nori sau ceata acoperind limpezimea luciului de sticla.
- Conita, viitorul copilului este departe, la capatul pamantului peste apa cea mare. Ai sa mori fara sa-l mai vezi!
Bunica m-a strans de mana sa mi-o striveasca ca si cand cineva m-ar fi trimis chiar atunci departe de ea.
- Fugi d’aci cu vrajile tale, Hai, lasa-ma’n pace!Unde sa plece? Nu pleaca nicaieri, prostii! Si eu si mai proasta ca arunc 10 lei pe prostii. Cel putin du-te si ia-ti de mancare, arati palida !
Oricat de rosie in obraz ar fi fost o tiganca , bunica era ferm convinsa ca tiganii nu se hraneau cum trebuie fiindca erau tot timpul pe drumuri.Tigancusa a luat banii si m-a privit in ochi. Atunci am simtit un fel de caldura pornind din adincul lor care mi-a dat curaj si speranta fara sa stiu nici macar de ce.
Dupa ce istoveau toate tocmelile si reparau toate ligheanele ce aveau nevoie de ajutor, dupa ce ghiceau soarta fetelor mari si-si potoleau setea la cismelele de prin curti, satra isi ridica presurile din drum, chema puradeii imprastiati care incotro si se urneau la drum. Unduiala soldurilor, amestecata cu fosnetul fustelor in praf si mirosul tabacului din pipe incepea se se adune intr.-un singur trup. Satra plecau din nou spre nicaieri.
In urma lor, ramaneau bucati de ziar, zdrente, fulgi si iz de mohoarca.Ma uitam in urma lor cum dispareau in sosea, lenti si galagiosi, nepasatori si liberi. Desi teama de ei ma tinea intotdeauna la distanta adanc in sufletul meu de copil tanjeam dupa acel spirit salbatic si indaratnic pentru care viata trebuie traita dupa bunul plac iar moartea…..nu exista.
Inspre seara carava tiganilor era deja o amintire a zilei ce trecuse. Se vorbea despre ei o vreme la cina cand toata lumea venea de la serviciu sau de la fel de fel de treburi ale zilei. Se comparau oalele si se judecau tocmelile;unele erau bune, altele in pierdere. Ma gandeam la tiganca cu basma galbena si la drumul de peste apa cea mare , ma gandeam la caldura din privirea ei si la ziua cand acelasi spirit indaratnic ma va purta si pe mine prin humea asta mare.
aprilie 2007 - Text1: De ce o iubim pe MAMA...
De ce o iubim pe MAMA...
Mama si tata se uitau la televizor cand mama a spus:
” Sunt obosita si e tarziu. Cred ca ma voi duce in pat.”
O ia spre bucatarie ca sa faca sandvisurile pentru a doua zi.
Spala castroanele de popcorn, scoate carnea afara din congelator pentru cina din seara urmatoare, verifica cerealele, umple borcanul cu zahar, pune linguritele si castroanele
pe masa si pregateste filtrul de cafea pentru a doua zi dimineata.
Apoi pune niste rufe la uscat, mai baga niste haine in masina de spalat, calca o camasa
si coase un nasture care cadea la o camasa.
Strange piesele jocului ramas pe masa din sufragerie, pune telefonul la loc,
aseaza agenda de telefon la loc in raft.
Uda cateva plante, goleste un cos de gunoi si pune un prosop la uscat pe bara.
Se intinde, casca si o ia spre dormitor. Se opreste la birou si scrie o notita pentru profesoara, numara niste bani pentru excursia de maine si ridica o carte de scoala cazuta sub scaun.
Scrie o felicitare pentru ziua de nastere a unui prieten, o baga in plic, scrie adresa,
o timbreaza si scrie o notita pentru cumparaturi. Le pune pe amandoua langa geanta ei.
Mama isi curata fata cu demachiantul ei 3 in 1, isi da cu crema de noapte antirid,
se spala pe dinti si isi curata unghiile.
Tata ii striga: ” Credeam ca te duci in pat.”
“ Sunt pe drum,” raspunde ea.
Adauga apa in vasul cainelui, da pisica afara si se asigura ca usile sunt inchise cu cheia
si ca lumina e deschisa pe terasa.
Se uita in camera copiilor, le stinge lampile de pe noptiere si televizorul, ridica o camasa, arunca niste sosete murdare in cosul de rufe si vorbeste un pic cu unul dintre copii
care inca isi termina lectiile.
In camera ei isi potriveste alarma la ceas, isi aseaza hainele pentru a doua zi
si indreapta raftul de la pantofi.
Mai adauga 3 lucruri pe lista ei de 6 lucruri foarte importante pentru a doua zi.
Isi spune rugaciunea si vizualizeaza implinirea dorintelor ei.
In acelasi timp tata inchide televizorul si anunta nimanui in particular, ” Ma duc in pat.”
Si o si face … fara nici un alt gand.
Ti se pare ceva iesit din comun? Te mai miri de ce femeile traiesc mai mult?
PENTRU CA SUNT FACUTE PENTRU CURSA LUNGA…
( si nu am putea sa murim mai repede, pentru ca inca avem atatea de facut!!! )
Mama si tata se uitau la televizor cand mama a spus:
” Sunt obosita si e tarziu. Cred ca ma voi duce in pat.”
O ia spre bucatarie ca sa faca sandvisurile pentru a doua zi.
Spala castroanele de popcorn, scoate carnea afara din congelator pentru cina din seara urmatoare, verifica cerealele, umple borcanul cu zahar, pune linguritele si castroanele
pe masa si pregateste filtrul de cafea pentru a doua zi dimineata.
Apoi pune niste rufe la uscat, mai baga niste haine in masina de spalat, calca o camasa
si coase un nasture care cadea la o camasa.
Strange piesele jocului ramas pe masa din sufragerie, pune telefonul la loc,
aseaza agenda de telefon la loc in raft.
Uda cateva plante, goleste un cos de gunoi si pune un prosop la uscat pe bara.
Se intinde, casca si o ia spre dormitor. Se opreste la birou si scrie o notita pentru profesoara, numara niste bani pentru excursia de maine si ridica o carte de scoala cazuta sub scaun.
Scrie o felicitare pentru ziua de nastere a unui prieten, o baga in plic, scrie adresa,
o timbreaza si scrie o notita pentru cumparaturi. Le pune pe amandoua langa geanta ei.
Mama isi curata fata cu demachiantul ei 3 in 1, isi da cu crema de noapte antirid,
se spala pe dinti si isi curata unghiile.
Tata ii striga: ” Credeam ca te duci in pat.”
“ Sunt pe drum,” raspunde ea.
Adauga apa in vasul cainelui, da pisica afara si se asigura ca usile sunt inchise cu cheia
si ca lumina e deschisa pe terasa.
Se uita in camera copiilor, le stinge lampile de pe noptiere si televizorul, ridica o camasa, arunca niste sosete murdare in cosul de rufe si vorbeste un pic cu unul dintre copii
care inca isi termina lectiile.
In camera ei isi potriveste alarma la ceas, isi aseaza hainele pentru a doua zi
si indreapta raftul de la pantofi.
Mai adauga 3 lucruri pe lista ei de 6 lucruri foarte importante pentru a doua zi.
Isi spune rugaciunea si vizualizeaza implinirea dorintelor ei.
In acelasi timp tata inchide televizorul si anunta nimanui in particular, ” Ma duc in pat.”
Si o si face … fara nici un alt gand.
Ti se pare ceva iesit din comun? Te mai miri de ce femeile traiesc mai mult?
PENTRU CA SUNT FACUTE PENTRU CURSA LUNGA…
( si nu am putea sa murim mai repede, pentru ca inca avem atatea de facut!!! )
marți, septembrie 04, 2007
duminică, septembrie 02, 2007
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
