aprilie 2007 - Text2: Tiganii

Tiganii


Strada copileriei mele imi apare mereu in minte , vesela si zgomotoasa, plina de jocurile si tipetele copiilor, si totusi atat de linistita sub umbra copacilor ei aliniati de-alungul trotuarului de piatra. Pentru noul venit parea a fi o vasta oaza de vegetatie dezordonata , stapunsa pe ici pe colo de un acoperis mai tuguiat sau un stalp de telegraf.
Pentru mine, unul dintre nenumaratii copii ai cartierului, strada era universul fara margini unde orice se putea intampla , bine sau rau , in orice clipa din zi sau din noapte fiindca atunci timpul statea pe loc. Doar atunci caisele si corcodusele vecinilor aveau cel mai bun gust , furate cand proprietarii nu erau acasa, doar atunci rasul si plansul deopotriva treceau usor peste fruntile noastre de copii lipsiti de grijile inutile ale vietii.
Dar nimic nu era mai fascinant pentru mine decat ziua cand treceau tiganii. Nimeni nu stia de unde veneau sau unde se duceau. In mintea mea erau aparitii fantastice si misterioase fiindca nimeni nu putea spune nimic sigur despre ei. Apareau asa deodata la coltul indepartat al strazii, cateva care cu coviltire negre trase de cai scheletici si inconjurate de femei desculte cu fuste lungi si colorate. Pe ele de fapt le vedeam mai intai. Mergeau cate doua trei , leganindu-se molatec din solduri si tipand tot timpul la copiii goi pusca care alergau pe la porti. Isi tarau cu nepasare fustele lor largi si crete sub ale caror cute , spunea bunica, se ascundeau multe buzunare adanci pline cu furtisaguri. Cele tinere purtau bluze cu maneci largi si stranse pe talie , cu decolteuri adanci care aratau generos rotunjimea sanilor. Parul blond si des era strans in cateva cozi lungi impletite cu bucati de carpa colorata , bani de arama si margele de sticla. In jurul gatului , pe brate si la glezne aveau si mai multe lantuguri de metal, margele multicolore, bratari si tot felul de alte farafastacuri femeiesti.
Cand ajungeau in fata casei noastre , alergam de regula sa ma ascund in spatele bunicii de frica sa nu ma fure desi nu mai eram chiar mititel. Babele vorbeau despre tigani care furau copii de romani chiard in leagan, ii luau cu ei si nimeni nu-i mai vedea vreodata. Ii facea tigani de-ai lor, ii invata sa fure si sa traiasca la satra. Mai vorbeau si de vrajitoriile pe care tigancile le puteau face si cum erau in stare sa-l prinda pe dracul in mrejele unei oglinzi !
Mai toate tigancile aveau agatate de gat cate un copil infasurat strans in mai multe scutece murdare din care nu se vedea decat o fata cu obraji grasuti si rosii si doi ochi vesnic adormiti. Nu-mi amintesc sa fi auzit vre-un copil plangand in pachetul acela de carpe si sfoara de parca nu erau adevarati.
In spatele femeilor veneau carele cu coviltir manate de cate un tigan cu musteti lungi si intoarse care tinea atarnata in coltul gurii cate o pipa afumata. Sub coviltir isi aveau intreaga avere de tingiri, unelte si calabalacuri slinoase, un amalgam de obiecte si trupuri umane greu de deslusit pe sub zdrentele de sac ale invelitorii. Doi trei caini cu burtile lipite de sira spinarii si legati de caruta alergau vlaguiti cu limbile atarnand de un cot.
Barbatii mai tineri , imbracati in costume de culoare inchisa si cu palarii negre cu boruri largi, bateau pe la porti cerand sa schimbe oale noi pe haine vechi sau sa cositoreasca tingiri stricate. Asta era meseria lor si era greu sa le spui nu. Felul lor de a privi direct in albul ochilor si a vorbi cu un fel de carisma invaluitoare facea ca putini sa le poata rezista ofertelor.
Bunica avea intotdeauna prin bucatarie cate o oala de reparat sau un lighean, de obicei acelasi. Statea pregatita cu sacul de haine vechi si gata de tocmeala. Se pricepea grozav la asa ceva dar, zicea ea, tiganii o pacaleau mereu chiar si atunci cand ea credea ca a obtinut un pret bun.
Multe femei din vecini ieseau la poarta cu haine vechi sau oale gaurite. Era un targ convenabil si o ocazie de a sparge monotonia unei lungi si plicticoase zile de vara. Tiganii isi intindeau presurile in mijlocul strazii si incepeau lucrul in timp ce tigancile lor se indeletniceau cu ghicitul sau vanzarea de bijuterii batand pe la porti.
Intr-o zi una dintre tiganci, tinara si frumoasa, legata cu o basma galbena in jurul capului a venit glont la bunica si a scos o oglinjoara de sub fuste.
- Conita, da-mi 10 lei sa-ti zic viitorul.
- Da n-am nevoie, femeie. La varsta mea ce viitor sa mai am, i-a zis bunica zambind.
- Conita, da-mi 10 lei sa-i zic viitorul la nepot.
Bunica nu credea in vraji, zicea ca e pacat sa crezi in lucruri atat de necurate, ale diavoului si sa te mai numesti crestin. Dar atunci, ca niciodata a scos 10 lei si i-a dat tigancii. Aceasta a inceput sa bolboroseasca niste vorbe neintelese deasupra oglinzii, sa-si traca palma peste ea de mai multe ori si ca prin minune am putut vedea ca un fel de nori sau ceata acoperind limpezimea luciului de sticla.
- Conita, viitorul copilului este departe, la capatul pamantului peste apa cea mare. Ai sa mori fara sa-l mai vezi!
Bunica m-a strans de mana sa mi-o striveasca ca si cand cineva m-ar fi trimis chiar atunci departe de ea.
- Fugi d’aci cu vrajile tale, Hai, lasa-ma’n pace!Unde sa plece? Nu pleaca nicaieri, prostii! Si eu si mai proasta ca arunc 10 lei pe prostii. Cel putin du-te si ia-ti de mancare, arati palida !
Oricat de rosie in obraz ar fi fost o tiganca , bunica era ferm convinsa ca tiganii nu se hraneau cum trebuie fiindca erau tot timpul pe drumuri.Tigancusa a luat banii si m-a privit in ochi. Atunci am simtit un fel de caldura pornind din adincul lor care mi-a dat curaj si speranta fara sa stiu nici macar de ce.
Dupa ce istoveau toate tocmelile si reparau toate ligheanele ce aveau nevoie de ajutor, dupa ce ghiceau soarta fetelor mari si-si potoleau setea la cismelele de prin curti, satra isi ridica presurile din drum, chema puradeii imprastiati care incotro si se urneau la drum. Unduiala soldurilor, amestecata cu fosnetul fustelor in praf si mirosul tabacului din pipe incepea se se adune intr.-un singur trup. Satra plecau din nou spre nicaieri.
In urma lor, ramaneau bucati de ziar, zdrente, fulgi si iz de mohoarca.Ma uitam in urma lor cum dispareau in sosea, lenti si galagiosi, nepasatori si liberi. Desi teama de ei ma tinea intotdeauna la distanta adanc in sufletul meu de copil tanjeam dupa acel spirit salbatic si indaratnic pentru care viata trebuie traita dupa bunul plac iar moartea…..nu exista.
Inspre seara carava tiganilor era deja o amintire a zilei ce trecuse. Se vorbea despre ei o vreme la cina cand toata lumea venea de la serviciu sau de la fel de fel de treburi ale zilei. Se comparau oalele si se judecau tocmelile;unele erau bune, altele in pierdere. Ma gandeam la tiganca cu basma galbena si la drumul de peste apa cea mare , ma gandeam la caldura din privirea ei si la ziua cand acelasi spirit indaratnic ma va purta si pe mine prin humea asta mare.