Concursuri

costica

2008-02-04T01:05:00.000+02:00

Bunica-mea, zic, femeie cu frica lui Dumnezeu, de cate ori ma videa isterica (hehehe!) se-ndrepta anevoie de shale si-mi zicea, clatinand din cap: “Lusha, mamii, parc-ai fi Costica a lu’ Luba!”. Mi se facea rusine, drept consecinta si, de ciuda, taceam.

Costica al Lubei era idiotu’ satului, care-si petrecea timpu’ fie cutreierand ulitiele prafoase certandu-se de unul singur, fie fugarind copiii cale di trei uliti, pan’ ha- ha-hat, la marnea satului. Avea asta, Costica, o toporisca frumoasa, scurta-n coada, pe care-o dadea de-a azvarlita dupa liota de dracotei cari aruncau cu gorgoaze-n dansul, scornindu-i porecle.
Pe cand eram coada plutonului, m-o atins si pe mine barditza aia, fix in fluierul piciorului stang!
Mamaaaa, ce-am mai chirait! De necaz, vezi bine, iara nu de durere, ca erau vremi de scalda si batea soarele in luciul apei a chemare si io nu puteam intra … mi-o zis mamaie ca la buba rea ce-aveam, de intram in apa, cherea descanticu’ si n-am riscat.

Luba asta era femia dracului, urata ca o zi de munca si catza nevoie mare. Mergea clatinat, tarsindu-si chiciorul stang, care-i tot ramanea-n urma.
Se soptea printre pitici, ca-i vrajitoare, ca fii-su n-o fost asa mereu, ci om cu stare si scaun la cap!
Ca s-o pedepsasca pe cotoroantza ‘a batrana, ca prè facea farmice-n tat satu’ Dumnezau i-o pedepsit baietu pleznind in casa lui cu-n fulger, si-o ars toata sandramaua pan’ la lut, dimpreuna cu cei doi baieti de-i avè cu muierea lui.
Iac’ asa umbla vorba ca de-atunci mintile lui Costica se ratacisera si ca era omu’ Necuratului, care-l vizita noaptea cand el urla cuprins de fierbinteli “Mananc caaaaaaaarrrrrrrneeee, futu-ti dum-ne-zzzeeeiii mmma-tiiii, manaaaanc caaaaaaaaarrrrrrrrrrrrrrrrrneeeeeeeeeeeee!” de-ti baga sloiuri in sange si mai multe nu!!!

Asa … In ziua aia de care vreau a va povesti, mi-aduc aminte, se facuse cerul auriu precum mierea de-o vindeau alde Suta (ai dracului, ce scump o dadeau!).
Eram vreo patru puradei mai zdraveni pe cari nu-i biruise arsita lui cuptor si ne plictiseam aruncandu-ne unu’ altuia cu praf in cap.
Eram asa… las-ma sa te las, jocul ameninta a ne trimite pe fiecare pe la cashile lui, cand, Florin avu maiestrul gand de-a-i juca iar farse nebunului ala a lu’ Luba!
Statea aproape, pe ulita ailalta, langa tzatza Marioara, zgarca aia de baba de lega cainii ciobanului de ciresh, ca sa nu ne-atingem da fructe si sa ne uscam de pofta, jinduind minuni dulci, printre scandurile gardului…“da-le fa, Marioara, un sortz de cirese la copchii, faaah, ca se bolnaheste”, strigau babele, si aia se prefacea a n-auzi, ca surda nu era!
Da, si, precum ziceam, ajunseram pash-pash si ne strecuraram binisor in curtea nebunului.
Batatura, precum omu’, vorba bunei – infricosatoare buruieni, crescand invartite, indemnandu-se una pe alta, gata-gata sa-nghita casa aia cu ochii scosi si gura cascata, ca un mort.
Infricosata tremurala ne cuprinse-atunci pe tuspatru, ca din senin.
Costica dormea rastignit intr-un pat de fier din bucataria lui afumata. Intr-o oala ii bulbucea un abur moale si-aroomaaaat …”papshoi fiert!!!!!!!!!” racnira simturile starnite valmes-balmes, tintuind frica ce-o aveam, cu nasu-n praf, lesinata.
Hotararam pe muteste sa videm clar de-i papsoi ce fierbe-acolo, iara nu vreo lighioana de-a babatiei (un cotoi mort, sau serpi, cine putea sti?) si sa-i furam oala cu totul …
Intru dara prima, c-aveam ceva a-i demonstra lui Florin.
Aia toti, incetutz, dupa mine, mortz’ da frica. Ieu doua carpe de nu’sh de pe unde, si cand sa ridic de capac, zlobozesc deznadajduit si aprig strigat de durere. Aburu’ dreacu’ parca fu stapanul oalei si-l trezi pe stapanu cel’lalt cu un urlet prelung - al meu.
Sa va zic c-am inlemnit, ar fi cam de prisos.
Il vazui pe Costica cu-ncetinitoru’ radicandu-se, matahala, intr-o rana si privind tampit la noi, cam cat sa-ti treca o parere, apoi pasind leganat-amenitator catra mine, cari cercam zadarnic sa nu-mi inghit limba ce-abia o folosisem la zbierat. Gandeam, la repezeala, ca daca tip, mi-o veni buna, sau nea Tase-n ajutor, ca in tzatza Marioara nu-mi puneam nadejdile.
In van, ca-mi incremenise parca si timpul, daramite glasciorul subtirel ca firul de arnica.
Bah, si vine ala si-mi dezlipeste anevoie spinarea de pertele care m-ajunsese din urma cand ma tot dam inapoi din calea raului si ma cerceteaza atent la mana-n care mai aveam capacu’. Ranjind apoi la mine cu cei trei dinti galbeni ca niste tezle, iè o cana si-mi toarna apa rece peste mana rosha, se-ntinde-apoi ca elasticu’ peste geam si rupe-o frunza-doua de p-acolo.
Il vad sh-acuma si-nca-aud cum sfasie aerul fasii-fasii din propria camase, cu care ma oblojeste atent, respirand anevoie in timp ce-mi rotunjea frunzele pe rana.
Urmeaza un mic gol in timp si ma vad mancand pap’soi fiert si frecat cu sare pe mushama soioasa si ferfenitita, holbandu-ma cu interes la mainile uriase ale nebunului, care se zgaia si el la mine, bucuros, rontaindu-si porumbul.
De ceilalati copii nu-mi mai amintesc nimic - fugisera probabil de mult, imprastiati ca potarnichile de un ogar istetz.

De-atunci nu ma mai umileste buna.
Ii arat la randu-mi dintii cand zice ca ma port nebuna, ca ‘ala a lu’ Luba’.
Is pretina cu idiotu’ si fac prapad in dracarime cand il scalambaie sau dau cu pietre dupa el.
Cand si cand, ma mai trimite buna cu o strachina, cu cate ceva d-ale gurii. Costica iè farfuria, o rastoarna pe masa lui, o sterge apoi cu poala camasii si mi-o da inapoi bolborosind ceva, ca ‘bogdaproste’. Se sprijina apoi c-o mana-n capul meu balai si-mi ranjeste multumit.
Se cata pin buzunare, imi da vreo pruna, un pumn de seminte, mereu cate ceva.
Odata mi-a dat fragi, si-alt’data m-a lasat sa-i aleg singura – ii crescuse dumnezeu pentru el, pe sub buruieni.

Si tot de-atunci iubesc nebunii, indiferent de cum se manifesta.
Si tat de-atunci ma fascineaza mainile oamenilor.
Nu mai arunc: nici cu pietre, nici cu gorgoaze.
Mi-a ramas doar obiceiul prost de-a-mparti ghionturi.

asta-u ultima mea 'creatie'.
dati cu oo ...:))

aprilie 2007 - Text5: TRIANGLUL

2007-09-15T10:12:00.000+03:00

TRIANGLUL

DEX - TRIÁNGLU ~ri n. Instrument muzical de percuţie constând dintr-o vergea de oţel, îndoită în formă de triunghi, care, fiind lovită cu o baghetă din acelaşi metal, emite sunete cristaline. [Sil. tri-an-glu] / < fr. triangle, it. triangolo

TRIANGLUL... imi suna asa de exotic... curiozitate de copil, l-am intrebat ce este... mi-a spus ca e un instrument muzical dintre cele mai bizare, un triunghi metalic spanzurat de o sfoara, deschis la una din laturi, si care lovit delicat cu un betigas scoate sunete, diferite din fiecare latura a lui, dar foarte placute. Este confectionat dintr-un material special, acelasi din care sunt facuti si clopoteii – adica din bronz...
1.
Ele doua se intelegeau asa de bine...
- Pasarica, daca n-ai fi tu, nu stiu ce m-as face... semeni leit cu barbatu-meu, nici nu stii tu cat de tare semeni cu el, la reactii, la gusturi, esti teribila!
Intalnirile lor erau rare, dar prelungite, si se sfarseau totdeauna in pat, in carpe, in harjoneala, in hohote asurzitoare de ras.
- Ma gadili, ma gadili, fire-ai a dracului de curvustina! Am sot tanar si ma gadil, ce crezi tu, ca poti sa-mi faci ce vrei tu, poponet in facalet? ... se auzea din plapuma mototolitade trupurile subtiri si putenice, infierbantate de joaca si dintre pernele devenite cai de calarie.
Si rasetele zguduiau peretii camerei pana noaptea, tarziu...
Apoi diminetile! Dusurile calde, cu spuma de miere, epilatul si coafatul intim, in rasul zglobiu si putin dezmatat, care le statea asa de bine. Lenjeria sumara in care erau imbracate cadn isi beau cafeaua prelungita, acompaniata de multe tigari...
Un rai al prieteniei adevarate, al potrivirilor totale, pe care cine nu si l-ar dori, dar care se intalneste totusi asa de rar...
- Tu, sa nu afle al meu ce facem noi doua! Nu trebuie sa stie nimeni ce facem cu adevarat! Nici noi nu trebuie sa stim. De fapt eu am uitat si despre ce vorbeam. Azi se iontoarce si imi e asa de dor de el!
- Cum e, draga, el? E mare?
- Hi, hi, hi, tu cum ai vrea sa fie? E bun de-adevaratelea, e minunat, de ce cezi ca-l ador, proasto? Ai vrea sa ti-l arat putin?...

2.
- Iar a venit “asta” pe capul nostru? Zise el intrand vijelios in camera si napustindu-se in joaca la amandoua deodata, ca zmeul in printese, sugerand forta masculina pe care cu greu si cu regret si-o putea potoli... Apoi discutii, tachinaj, pana cand intrusa se retrage delicat spre propriai locuinta, simtind si respectand nevoia de intimitate a celor doi soti care nu se vazusera de cateva zile...
- De ce o lasi sa plece? Eu in locul tau n-as ierta-o asa usor! Tu nu vezi ce vrea, sau ti-ai pierdut instinctul? Treaba ta! ... spuse cu tonul cel mai firesc sotioara pisicoasa si pornita pe fapte mari si urgente.
- De fapt nu-mi place, zice el, si cred ca daca ai simti ca ma ocup putin de ea, n-ai mai fi asa de linistita.
- Nu cred ca as fi, dar nu poti sa stii niciodata!!! Gemu pisicuta in momentul in care tot cerul se aduna intr-un punct incandescent care-i cotropi, cam prea brusc, pantecul delicat.
Si lupta incepu, apriga de ambele parti.

- De fapt, m-am si ocupat! ... zise el dintr-o data, cambrat ca armasarul peste obstacol.
- De cine? De Ea? Ah! Cand? De unde?
- De curand.
- Esti nebun? Si de ce nu-mi spui? Spune-mi, acum, repede, repede... dar sa nu-mi zici cumva ca nu ti-a placut!
- Nu zic! Chiar mi-a placut! De fapt... a fost extraordinar…
- Si-o sa mai fie… promite-mi ca o sa mai fie!
- Daca vrei tu...
- Vreau, ah vreau, chiar vreau, vreau!!! tipa ea cutremurata de spasm!
Sigur ca vreau, ii sopti pisicuta cu glas catifelat ceva mai tarziu, in ureche, dar ea nu trebuie sa stie ca eu stiu ceva! Este o conditie!
Si dupa ce inca se lasa, minute in sir, leganata de luntrea unor imagini numai de ea stiute, mai sopti odata, aparent fara motiv – chiar vreau! Te ador, te iubesc, am sa visez mult acum, somn usor! Somn usor, iubire...

3.
- M-ai tradat cu nevestica?
- Da!
- Porcule, porcule dulce si de lapte, nu te misca, stai asa in doau labe si povesteste-mi!
Spune-mi, ea cum face, te primeste tot asa ca mine, sau ai alte modele pentru fiecare?
- Dupa necesitati, spuse el cam mitocaneste. Dar sa stii, ea cred e ca abia te pot suferi, vezi sa nu te dai de gol! Nu banuieste ca npoi doi..., dar incepe odata vreau pana la capat! Oooh, ce bine ca ea nu stioe ce facem noi doi acum, desi mi-a dat voie sa ioncerc.
- Ti-a dat voie? Sa nu care cumva sa-i spui vreodata, suntem pierduti dac-o faci. Auzi?
- Aud!
- Bine, pune putina muzica... vono mai aproape si... nu acolo, dincolo, la radacina!!! Adanc si ritmic! Asa, asaa, danseaza!... Cand pleci?
- Maine!
- Oh! Iar trebuie sa-i tin de urat! Iar trebuie “sa las totul la o parte”... Pentru cat timp?
- Vreo trei zile.
- Dar dupa? Ne vedem?
- Dar pana atunci treci pe la ea! Te rog!
- Bine, daca imi ceri tu... Vreau mai adanc, mai tare! Danseaza-ma iubitule! Asa! Aaah!
Fir-ar sa fie! Stai putin! Da-mi receptoruul sin u te opri! Taci! Alo!... Da, pasarica, sunt acasa... Ce sa fac, nimic, ma plictiseam, fac putin aerobic. Cum singura? Sunt cu tine…
Ha, ha… Ma uit la poza ta… Cum zici ca s-aude? Gafai, de parka m-as … ? Da’ chiar asta fac, draga, ma f... Adica stau “poponet in facalet” cum zici tu... Nu crezi? Vino aici, sa ma vezi!
- Esti nebuna?
- Taci! Nu poti? Atunci asculta: ah-unu, ah-doi, ah-trei, ah-patru, treispe-paispe, ah, vreau, da, oh!... Iti place?... Stiu... Cum ai zis?... Sa incerc cu cine?... Cu barbatu- tau? I-ai propus tu sa ma?... Pe mine?... Nu, iubito, imi e imposibil. Stii cat de mult te iubesc... Da, doar pe tine, atat... Bineinteles ca n-o sa-i spun. De altfel il vad atat de rar... Nu, nu pot, inceteaza!....
Nu tu, nu, continua!... Scuza-ma, vreau sa spun ca trebuie sa continui... Nu trebuie sa ma oopresc!!! Pa, pe curand, pasarica... Ah, ah, ah, nu te opri! Ce dulce-i adevaruuuul!...

- Stai! Cum ai spus? O iubesti doar pe ea?
- Asa-i place ei sa creada, e proasta. Eu te iubesc de fapt numai pe tine, pentru tine fac orice, doar stii.
- Dar pe ea n-o iubesti deloc?
- E dulce, dar ce vrei? S-o iubesc asa ca pe tine?
- Ar fi minunat!
- Esti sigur?
- Eu da, tu nu?
- Ei, da, si mie imi place putin de ea!
- Si i-ai spus?
- Da, de curand... Si daca vrei sa stii, ne-am si iubit.
- Voi doau?
- Da, numai noi doua...
- Ah!
- Atentie ea nu trebuie sa afle ca ti-am spsu ceva...
- Nici n-o sa afle, va fi secretul nostru. Intinde-te!
- Iar? Ciudati sunteti voi, barbatii.
- Ce bine dansezi, pasarica!
- Stiu, raspunse ea desfacandu-si larg aripile!

4.
- Chiar pleci? Sie u ce fac?
- Roaga-ti prietena sa stea cu tine!
- Ir? Mereu? Stii ce, ne vor iesi vorbe! Cine stie ce vor intelege vecinii...
- Da-i Dracului, nu-i treaba lor.
- Desigur, dar e treaba mea. Si a ta.
- Don partea mea, stii ca ai voie sa faci orice...
- Stiu dar... orice?
- Bineinteles...
- Chiar orice, chiar si... cu ea?
- Bineinteles, mai ales cu ea.
- Iti multumesc, iubitule! Si sa stii ca s-a si intamplat.
- CE s-a intamplat?
- Cu ea... S-a intamplat, asa, in joaca. Putin.
- De ce putin? Nu ti-a placut?
- Poate ca-mi va placea mai mult data viitoare.
Dar cu o conditie – sa nu afle ca ti-am spus ceva. S-ar supara rau…
- Rau de tot… stiu. Dar de la cine sa afle? De la tine poate, fiindca eu nu vreau sa stric nimic...
- Nu vrei sa strici nimic, stricatule? De asta te iubesc! Ia-ma, strica-ma pe mine,
strapunge-ma, izbeste-ma de perete, urca-ma pe tavan, striveste-ma acolo, hai…
da, vreau… treispe-paispe, treispe-paispe, ah, oh,! nu ma lasa pana lesin, n-ai frica,
nu se strica, fa-ma pasarica, chiar daca mor, fa-ma sa zbor, te adooor!

5.
Mici versuri? Da, intamplatoare... si absolut involuntare.
O muzica obisnuita, omeneasca, un cant eliberat de bolta cea cereasca...
Ei trei se intelegeau foarte bine...
Doi soti, cu o casnicie de invidiat, si o celibatara convinsa... se simteau minunat... Comunicau, putin prin vorbe, mult prin atingeri, si mai ales prin sunete...
ca si acel instrument, unic in orchestra, care, lovit delicat cu un betigas,
din fiecare latura a lui scotea sunete diferite si foarte placute.
Ca un trianglu.

aprilie 2007 - Text4: Sf. Valentin ...

2007-09-15T10:10:00.000+03:00

Sf. Valentin ...

Aceste randuri sunt numai pentru indragostiti, asa cum sunt eu si cum este el. Unul de celalalt.

Am dorit ca de Sf Valentin sa fiu cu el. Era la celalalt capat de lume. Dar ma macina dorul, dor de dor. Si am decis intr-o secunda... de Sf Valentin voi fi acolo, voi fi cu el. N-aveam nimic: nici viza, nici bani, nici concediu si nici vreun gand cum le voi rezolva. Aveam numai dorinta. Dar dorinta este resortul care ma determina sa fac lucruri nebunesti. Iar atunci cand te gandesti sa faci o surpriza cuiva drag, dorinta este cu atat mai mare. Il iubeam atat de mult... tot ce puteam eu sa-i dau era sa fiu langa el. Stiam ca asta l-ar fi facut fericit, tocmai pentru ca era aproape imposibil. Nu numai pentru ca intre noi erau mii de kilometri, dar nici unul dintre noi nu putea pleca spre celalalt, din diferite motive. Eu m-am hotarat sa le ignor. Si am pus in functiune un intreg arsenal care sa ma duca spre el. Telefoane, taxe, banci, internet... in sfarsit iata-ma intr-o dimineata friguroasa de februarie in fata ambasadei, stand la rand cuminte, alaturi de alti oameni care asteptau si ei. La coada, o doamna, asezata in spatele meu, povesteste ca si-a gasit cojocul in care e imbracata intr-o debara si ca, de 15 ani, nu l-a mai purtat. Miroase a naftalina. Ma intorc s-o vad. Are cam 65 de ani. A mai fost pe aici si stie care-i mersul treburile. Si da indicatii la toata lumea. Langa mine, un tip la vreo 35 de ani, superb. Camasa alba, cravata inchisa la culoare, un palton ca ala pe care l-a purtat Bush la depunerea juramantuluui. El se uita la mine, eu ma uit la el. Zambesc in sinea mea, gandindu-ma ca sunt aici doar pentru a-i face o surpriza unui barbat care mi-i drag, asa ca nu mai am disponibilitate nici macar pentru un flirt la coada la viza!

Lume, frig, emotii, supozitii, pareri... Nu-mi vine sa cred! M a bucur de parca as fi castigat la Loto! Am viza! Intrari multiple. Pe multi ani! Dar asta nu-i decat o floare cu care vreau sa fac primavara. In fta casei unui barbat aflat departe, departe, departe...
Hoyarasc sa plec mult mai devreme de 14 februarie. Nu mai am rabdare. Cineva imi face cadou biletul de avion, imi inchiriaza o masina de la aeroportul unde voi ateriza, altcineva imi da o suma considerabila pentru drum, cu ce mai am si eu, pot sa plec.
Nu stiu decat ca ma duc la o adresa... undeva, intr-un oras... unde locuieste cineva caruia vreau sa-i fac aceasta surpriza. Toti ce care participa a acest “complot” ma intreaba ce fac daca-l gasesc cu una?!? Imi asum si acest risc. Mai mult de-atat, e un barbat singur, tanar, eu sunt aici, el e acolo si nu ma face sa-l iubesc mai mult faptul ca m-asteapta pe mine de luni-luni de zile, gasind tot felul de “solutii” de unul singur! Dragostea noastra n-are nimic in comun cu ideea ca el se foloseste de o femeie sau de cinci pentru a ramane un barbat normal!
Sigur, teoria nu e valabila si la mine, ca ce face un barbat, nu poate face si femeia! Asa incat le zic: “Daca-l gasesc cu una, o astept sa se-mbrace si-o dau afara, ce pot sa fac?!?” Toti imi spun ca problema nu e la mine, ci la el, ca, daca-l gasesc intr-o ipostaza de genul asta, se-mpusca singur! N-am cum sa aflu decat daca ma duc pan-acolo!

Si iata-ma in avion... pai, Dumnezeu pupa-i-as talpile lui, doarme? Nu doarme, e treaz!
Din cand in cand ma gandesc cum o s-ajung eu in orasul ala... daca o sa ma descurc, cum o sa-l sun din fatza casei? Ma gandesc daca o sa ma sune el si-o sa-i intre robotul ala si-o sa-si dea seama ca sunt acolo? Da’ nu se gandeste el, ca stie ca n-am viza, stie ca sunt la ziua lui Bobo la munte, undeva unde n-am semnal, nici nu cred ca ma suna!!! Gandurile imi alearga in toate directiile. Ma gandesc daca nu sunt prea “nebuna” totusi pentru secolul asta?

Daca n-o sa se bucure? Ca stii ca surprizele sunt de doua feluri: placute si neplacute... Imposibil, imi dau eu singura curaj. Ma iubeste doar. Da’ daca ma iubeste numai la Bucuresti si l-oi gasi acolo cu nevasta si cu vreo trei copii?
Iti imaginezi ce-i poate trece unei femei prin cap atatea ore cat dureaza zborul! Si mintea mea e diabolica!

In sfarsit… ajung pe aeroport…degetele in dispozitivul pentru amprente, zambesc la camera foto, imi iau bagajele... urc, cobor... mai iau un lift... formalitati… si-ntr-un final iau in primire masina inchiriata. Gandeste-te inca o data, sunt la mii, multe mii de kilometri de casa, ma-ndrept spre un oras despre care doar am auzit, da’ care nu stiu exact pe unde vine, si ma duc la un barbat care stie despre mine ca sunt undeva la Sinaia, la o petrecere, si ca de-aia am telefonul inchis!
Dupa biletelul cu indicatii, pana la un moment dat ma descurc, dupa aceea insa... ma ratacesc... si nimeresc... nici eu nu stiu unde, ma uit pe geam si incep sa spun Tatal nostru. Zic: “Macar sa mor cu Dumnezeu pe buze!” nu cred ca mai pot sa scap de aici vie si fara urme! Nici nu stiu ce sa fac: “Sa stau pe loc, vin negrii astia peste mine! Sa merg mai departe? M-afund si mai tare. Sa cobor geamul, ca sa-ntreb cum sa ajung la pod, ma-mpusca astia direct! Da’ daca ma-mpusca doar, nu-i nimic, da’ mai intai ma sechestreaza, ma violeaza ei, ma mai dau si la niste prieteni si abia apoi scapa de mine! Chiftelute ma fac astia...” Surpriza mi-a trebuit, surpriza o sa am! Si la dreapta si la stanga numai negrii fiorosi, cu fetze de infractori. Unii joaca table cu pistoalele pe masa, altii traficheaza ceva (nu prea vad bine, ca nu m-apropii de trotuar!) in fatza unui bar... Unde te uiti, numai “peisaje” incurajatoare.
Si Dumnezeu iar se trezeste pentru mine!
Vad o masina de politie si niste politisti cu pistoalele atintite asupra unora pe care-i perchezitioneaza. Nici nu stiu ce sa fac: Sa opresc? Sa merg mai departe? Era totusi singura mea sansa. Las geamu-n jos si-l intreb cum sa fac s-ajung la ... Dupa ce-mi explica 5 minute, il intreb daca nu vrea sa ma insoteasca el. Baiat fin, politistul ma conduce. Nici nu era prea departe, am mers vreo douazeci de minute!
Dupa inca alte peripetii, gasesc strada, gasesc numarul, gasesc casa. Parchez si ma uit la geamuri. La care oare o sta el?
Nu-mi mai simt picioarele, mainile mi-au intepenit pe volan, inima-mi bate prea tare, tensiunea-mi creste. Formez numarul lui de telefon si ma rog Celui de Sus sa nu si-l fi inchis, asa cum face in fiecare noapte dupa ce se culca... Asta-mi mai lipsea, sa dorm in masina pana dimineata. Suna. Raspunde. Il intreb daca crede in miracole. Si crede. Ii spun sa deschida usa si el ma-ntreaba ca un copil prost: “Care usa?” “Cum care? Doar nu usa de la frigider, usa de la intrare!!” “Usa de la intrare?!? De la mine?!?” “Da, de la tine!” Inchid telefonul... il aud cum coboara pe scara, aud cheia invartindu-se in broasca si stiu ca face toate astea crezand ca-i un joc si ca i-am trimis doar un spirit pe care trebuie sa-l primeasca in casa. Nici prin gand nu-i trece ca as putea fi chiar EU. Sincera sa fiu, nu-mi vine sa cred nici mie!
Usa se deschide. Si-l vad pe barbatul acela pentru care am venit din cealalta parte a lumii, pentru care am intors pamantul invers s-ajung, barbatul acela care este motivatia intregii nebunii, dementze, spune-i cum vrei, pentru care am facut-o.
E frumos. Stiam asta.

Se uita la mine si e impietrit ca o statuie. Sta cu gura cascata, la propriu, tine inca telefonul la ureche, desi vede ca eu nu mai vorbesc, e mut si nu stie exact daca sunt eu sau halucineaza. Trece aproape un minut si-mi dau seama ca se albeste la fatza. E atat de blocat incat nu-mi zice nimic: nici sa intru, nici sa plec, nici sa stau. Nimic. Mi-e frica sa nu i se faca rau.
Intru-n casa peste el, ma asez pe treptele scarii de la intrare, el s-asaza in genunchi, se uita la mine si nu zice nimic. “Sunt eu!” Dupa cateva minute, ma-ntreaba justificat:
“Cum ai ajuns pana aici? Cine te-a adus? Cum m-ai gasit?”
Nu ma gandesc sa-i raspund, ci sa-l intreb daca e cu cineva, sa-i dau femeii timp
sa se-mbrace. “Sunt singur, baby! Cu cine sa fiu?!?”
Au urmat clipe-ntregi in care ne uitam unul la altul si nu ne venea sa credem ca suntem sub acelasi acoperis, ca ne tinem in brate, ca ne iubim atat de mult. A fost o dovada de dragoste pentru el, dar si una fatza de mine insami pentru a-mi demonstra ca pot.
Restul este tacere, vorba poetului!

In noaptea aceea m-a cerut in casatorie.

aprilie 2007 - Text3: Scrisoare de dragoste

2007-09-15T10:07:00.000+03:00

Scrisoare de dragoste

As vrea sa vin sa-ti impletesc "oda in metru antic" intre rasuflarea de dimineata si cea de seara, sa-ti soptesc dulce-amar ca sunt asa cum m-ai visat, intre o felie de fericire si alta de tristete. Sa-ti astern asfintitul la picioare, alaturi de mainile tale mici si transparente. As vrea atit de mult sa-ti ofer clipa sublima, sa poti trai impacata cu gindul ca tot ce-a fost rau, s-a topit.... si tot ce este bun, va ramine un continuu crescendo in inimile noastre care s-au atins pentru atit de putin timp.
Ai fost femeia mea din vis si te-am pastrat intr-o rama de beatitudine si alta de duiosie,
din cind in cind te contemplez si-ncerc sa rememorez fragemente de vis care m-au facut sa ating Pamantul, concomitent cu Cerul. Distanta intre ele redusa la minim, tu ai fost tablou, icoana, reverie...... fiinta cu nume de inger. Cum se cheama fiinta ta? Cine esti? Cit esti a mea si cit al altora?
Sa nu te superi pe mine! Te recladesc in inima mea, din fragemente din ceea ce a ramas. Sensibila si enigmatica. Atragatoare si tainica. Eu, o creatura mai putin suportabila. Tu esti puternica si poti sa anihilezi raul din mine. Lasa-ma sa te vreau in gind, totdeauna ai fost a mea in gind, tu n-ai stiut, de-aia te-ai si chinuit. Sau ai stiut. Dar te-ai ferit. O viata chinuita, dintr-o greseala nefasta, suportata de eternitate. Greseala de a-mi survola existenta. Si de a ma lasa sa ma indragostesc de tine.
Nu, nu, nu. Nu am voie! Nu cu tine vorbeam. Eu nu mai am nimic. Decit un fizic scofilcit. Si-o inima obosita. Rivneam la imaginea ta. Atita tot. Ca oricum, bratele-mi nu te mai pot atinge. Ferice de bratele care te pot atinge!
Intr-o alta viata, sa ma lasi si pe mine sa te pot atinge. Crezi ca ai sa poti?

Stii tu.... Barbatii vin de pe Marte. Femeile sunt de pe Venus. Barbatilor nu le-a priit geografia sufleteasca a Pamantului. Femeile s-au adaptat mai repede. Si si-au deschis bratele: hai, vino! Fluidul din barbat a dominat femeia. Iubita vietii lui. Daruita de Dumnezeu. Femeia l-a sarutat. Si l-a adulat. Pentru ca era Omul ei. Femeia era rodul lui, al Omului. Particica din coasta lui. Si pentru asta i-a respectat menirea de a fi barbat. Era al ei Barbat. Frumos. Tandru. O invelea cind avea nevoie de el cu sarutari si soapte dragastoase. Fiindca atit invatase Femeia de la Dumnezeu

aprilie 2007 - Text2: Tiganii

2007-09-15T10:06:00.000+03:00

Tiganii

Strada copileriei mele imi apare mereu in minte , vesela si zgomotoasa, plina de jocurile si tipetele copiilor, si totusi atat de linistita sub umbra copacilor ei aliniati de-alungul trotuarului de piatra. Pentru noul venit parea a fi o vasta oaza de vegetatie dezordonata , stapunsa pe ici pe colo de un acoperis mai tuguiat sau un stalp de telegraf.
Pentru mine, unul dintre nenumaratii copii ai cartierului, strada era universul fara margini unde orice se putea intampla , bine sau rau , in orice clipa din zi sau din noapte fiindca atunci timpul statea pe loc. Doar atunci caisele si corcodusele vecinilor aveau cel mai bun gust , furate cand proprietarii nu erau acasa, doar atunci rasul si plansul deopotriva treceau usor peste fruntile noastre de copii lipsiti de grijile inutile ale vietii.
Dar nimic nu era mai fascinant pentru mine decat ziua cand treceau tiganii. Nimeni nu stia de unde veneau sau unde se duceau. In mintea mea erau aparitii fantastice si misterioase fiindca nimeni nu putea spune nimic sigur despre ei. Apareau asa deodata la coltul indepartat al strazii, cateva care cu coviltire negre trase de cai scheletici si inconjurate de femei desculte cu fuste lungi si colorate. Pe ele de fapt le vedeam mai intai. Mergeau cate doua trei , leganindu-se molatec din solduri si tipand tot timpul la copiii goi pusca care alergau pe la porti. Isi tarau cu nepasare fustele lor largi si crete sub ale caror cute , spunea bunica, se ascundeau multe buzunare adanci pline cu furtisaguri. Cele tinere purtau bluze cu maneci largi si stranse pe talie , cu decolteuri adanci care aratau generos rotunjimea sanilor. Parul blond si des era strans in cateva cozi lungi impletite cu bucati de carpa colorata , bani de arama si margele de sticla. In jurul gatului , pe brate si la glezne aveau si mai multe lantuguri de metal, margele multicolore, bratari si tot felul de alte farafastacuri femeiesti.
Cand ajungeau in fata casei noastre , alergam de regula sa ma ascund in spatele bunicii de frica sa nu ma fure desi nu mai eram chiar mititel. Babele vorbeau despre tigani care furau copii de romani chiard in leagan, ii luau cu ei si nimeni nu-i mai vedea vreodata. Ii facea tigani de-ai lor, ii invata sa fure si sa traiasca la satra. Mai vorbeau si de vrajitoriile pe care tigancile le puteau face si cum erau in stare sa-l prinda pe dracul in mrejele unei oglinzi !
Mai toate tigancile aveau agatate de gat cate un copil infasurat strans in mai multe scutece murdare din care nu se vedea decat o fata cu obraji grasuti si rosii si doi ochi vesnic adormiti. Nu-mi amintesc sa fi auzit vre-un copil plangand in pachetul acela de carpe si sfoara de parca nu erau adevarati.
In spatele femeilor veneau carele cu coviltir manate de cate un tigan cu musteti lungi si intoarse care tinea atarnata in coltul gurii cate o pipa afumata. Sub coviltir isi aveau intreaga avere de tingiri, unelte si calabalacuri slinoase, un amalgam de obiecte si trupuri umane greu de deslusit pe sub zdrentele de sac ale invelitorii. Doi trei caini cu burtile lipite de sira spinarii si legati de caruta alergau vlaguiti cu limbile atarnand de un cot.
Barbatii mai tineri , imbracati in costume de culoare inchisa si cu palarii negre cu boruri largi, bateau pe la porti cerand sa schimbe oale noi pe haine vechi sau sa cositoreasca tingiri stricate. Asta era meseria lor si era greu sa le spui nu. Felul lor de a privi direct in albul ochilor si a vorbi cu un fel de carisma invaluitoare facea ca putini sa le poata rezista ofertelor.
Bunica avea intotdeauna prin bucatarie cate o oala de reparat sau un lighean, de obicei acelasi. Statea pregatita cu sacul de haine vechi si gata de tocmeala. Se pricepea grozav la asa ceva dar, zicea ea, tiganii o pacaleau mereu chiar si atunci cand ea credea ca a obtinut un pret bun.
Multe femei din vecini ieseau la poarta cu haine vechi sau oale gaurite. Era un targ convenabil si o ocazie de a sparge monotonia unei lungi si plicticoase zile de vara. Tiganii isi intindeau presurile in mijlocul strazii si incepeau lucrul in timp ce tigancile lor se indeletniceau cu ghicitul sau vanzarea de bijuterii batand pe la porti.
Intr-o zi una dintre tiganci, tinara si frumoasa, legata cu o basma galbena in jurul capului a venit glont la bunica si a scos o oglinjoara de sub fuste.
- Conita, da-mi 10 lei sa-ti zic viitorul.
- Da n-am nevoie, femeie. La varsta mea ce viitor sa mai am, i-a zis bunica zambind.
- Conita, da-mi 10 lei sa-i zic viitorul la nepot.
Bunica nu credea in vraji, zicea ca e pacat sa crezi in lucruri atat de necurate, ale diavoului si sa te mai numesti crestin. Dar atunci, ca niciodata a scos 10 lei si i-a dat tigancii. Aceasta a inceput sa bolboroseasca niste vorbe neintelese deasupra oglinzii, sa-si traca palma peste ea de mai multe ori si ca prin minune am putut vedea ca un fel de nori sau ceata acoperind limpezimea luciului de sticla.
- Conita, viitorul copilului este departe, la capatul pamantului peste apa cea mare. Ai sa mori fara sa-l mai vezi!
Bunica m-a strans de mana sa mi-o striveasca ca si cand cineva m-ar fi trimis chiar atunci departe de ea.
- Fugi d’aci cu vrajile tale, Hai, lasa-ma’n pace!Unde sa plece? Nu pleaca nicaieri, prostii! Si eu si mai proasta ca arunc 10 lei pe prostii. Cel putin du-te si ia-ti de mancare, arati palida !
Oricat de rosie in obraz ar fi fost o tiganca , bunica era ferm convinsa ca tiganii nu se hraneau cum trebuie fiindca erau tot timpul pe drumuri.Tigancusa a luat banii si m-a privit in ochi. Atunci am simtit un fel de caldura pornind din adincul lor care mi-a dat curaj si speranta fara sa stiu nici macar de ce.
Dupa ce istoveau toate tocmelile si reparau toate ligheanele ce aveau nevoie de ajutor, dupa ce ghiceau soarta fetelor mari si-si potoleau setea la cismelele de prin curti, satra isi ridica presurile din drum, chema puradeii imprastiati care incotro si se urneau la drum. Unduiala soldurilor, amestecata cu fosnetul fustelor in praf si mirosul tabacului din pipe incepea se se adune intr.-un singur trup. Satra plecau din nou spre nicaieri.
In urma lor, ramaneau bucati de ziar, zdrente, fulgi si iz de mohoarca.Ma uitam in urma lor cum dispareau in sosea, lenti si galagiosi, nepasatori si liberi. Desi teama de ei ma tinea intotdeauna la distanta adanc in sufletul meu de copil tanjeam dupa acel spirit salbatic si indaratnic pentru care viata trebuie traita dupa bunul plac iar moartea…..nu exista.
Inspre seara carava tiganilor era deja o amintire a zilei ce trecuse. Se vorbea despre ei o vreme la cina cand toata lumea venea de la serviciu sau de la fel de fel de treburi ale zilei. Se comparau oalele si se judecau tocmelile;unele erau bune, altele in pierdere. Ma gandeam la tiganca cu basma galbena si la drumul de peste apa cea mare , ma gandeam la caldura din privirea ei si la ziua cand acelasi spirit indaratnic ma va purta si pe mine prin humea asta mare.

aprilie 2007 - Text1: De ce o iubim pe MAMA...

2007-09-15T09:59:00.000+03:00

De ce o iubim pe MAMA...

Mama si tata se uitau la televizor cand mama a spus:
” Sunt obosita si e tarziu. Cred ca ma voi duce in pat.”
O ia spre bucatarie ca sa faca sandvisurile pentru a doua zi.
Spala castroanele de popcorn, scoate carnea afara din congelator pentru cina din seara urmatoare, verifica cerealele, umple borcanul cu zahar, pune linguritele si castroanele
pe masa si pregateste filtrul de cafea pentru a doua zi dimineata.
Apoi pune niste rufe la uscat, mai baga niste haine in masina de spalat, calca o camasa
si coase un nasture care cadea la o camasa.
Strange piesele jocului ramas pe masa din sufragerie, pune telefonul la loc,
aseaza agenda de telefon la loc in raft.
Uda cateva plante, goleste un cos de gunoi si pune un prosop la uscat pe bara.
Se intinde, casca si o ia spre dormitor. Se opreste la birou si scrie o notita pentru profesoara, numara niste bani pentru excursia de maine si ridica o carte de scoala cazuta sub scaun.
Scrie o felicitare pentru ziua de nastere a unui prieten, o baga in plic, scrie adresa,
o timbreaza si scrie o notita pentru cumparaturi. Le pune pe amandoua langa geanta ei.
Mama isi curata fata cu demachiantul ei 3 in 1, isi da cu crema de noapte antirid,
se spala pe dinti si isi curata unghiile.
Tata ii striga: ” Credeam ca te duci in pat.”
“ Sunt pe drum,” raspunde ea.
Adauga apa in vasul cainelui, da pisica afara si se asigura ca usile sunt inchise cu cheia
si ca lumina e deschisa pe terasa.
Se uita in camera copiilor, le stinge lampile de pe noptiere si televizorul, ridica o camasa, arunca niste sosete murdare in cosul de rufe si vorbeste un pic cu unul dintre copii
care inca isi termina lectiile.
In camera ei isi potriveste alarma la ceas, isi aseaza hainele pentru a doua zi
si indreapta raftul de la pantofi.
Mai adauga 3 lucruri pe lista ei de 6 lucruri foarte importante pentru a doua zi.
Isi spune rugaciunea si vizualizeaza implinirea dorintelor ei.
In acelasi timp tata inchide televizorul si anunta nimanui in particular, ” Ma duc in pat.”
Si o si face … fara nici un alt gand.

Ti se pare ceva iesit din comun? Te mai miri de ce femeile traiesc mai mult?
PENTRU CA SUNT FACUTE PENTRU CURSA LUNGA…
( si nu am putea sa murim mai repede, pentru ca inca avem atatea de facut!!! )

Gradina Jeda 2

2007-09-04T13:15:00.000+03:00

Burka

2007-09-02T16:20:00.000+03:00

Gradina Rodicai

2007-09-02T15:56:00.000+03:00

Bretania lui Horia

2007-07-29T13:22:00.000+03:00

Gradina lui Barbu

2007-07-02T03:00:00.000+03:00

Gradina Emiliei

2007-07-02T02:54:00.000+03:00

Gradina Janei

2007-07-02T02:52:00.000+03:00

Gradina Spinei

2007-07-02T02:49:00.000+03:00

Gradina Andrei

2007-07-02T02:26:00.000+03:00

Gradina Jedei

2007-06-30T11:04:00.000+03:00

Text 3: Ziua H

2007-06-23T00:00:00.000+03:00

Ziua H
Nu era obosit, cu toate ca parea sa fuga de o vesnicie pe iarba umeda. Incetini putin si arunca o privire dupa umar: doar pajistea goala, luminata de soarele diminetii. Intoarse capul si se opri brusc, evitand coliziunea. Masura cu privirea: sus-dreapta-stanga. Zidul de caramida se intindea aparent la nesfarsit. Se uita din nou inapoi; apoi in fata la obstacolul nou descoperit. Incepu sa rasufle greu, de parca oboseala il ajunsese din urma. Se lasa usor de picioare si se aseza turceste cu ochii inchisi, incercand sa-si controleze respiratia. Dupa cateva minute, sari in picioare, isi mai masura o data adversarul, si o lua hotarat la stanga, pe langa zid. Mergea incet, masurand cu privirea zidul neatins de vreme. Din cand in cand se uita spre stanga si in fata lui. Pasii, la inceput masurati, s-au transformat intr-o alegare din ce in ce mai accelerata de nerabdare. Pe zid, se vedea ceva alb, o dunga, aparent o iluzie, repede transformata in realitatea existentei unei ferestre. Ramase neclintit in fata ei: o fereastra ca oricare, cu tocul alb, proaspat vopsit, cu geamuri mate Se uita nedumerit in jur, din nou la fereastra. El era afara. Sau fereastra nu avea deloc manere pentru deschidere. Se invarti cativa metri jur imprejur cautand cu privirea pe jos, din cand in cand aruncand priviri furisate spre mister. Isi scoase tricoul, il infasura strans pe mana dreapta, apoi izbi puternic geamul. Zgomotul asteptat, de sticla sparta nu se auzi, totusi geamul se facu tandari. De partea cealalta la fel: un camp verde, fara margini. Desfasura tricoul si baga mana prin spartura, bajbaind dupa incuietoare. Deschise larg fereastra, tragand aer in piept, la fel cu facea in fiecare dimineata, cu bratele sprijinite de pervaz. Reincepu sa se plimbe in cerc, de data asta cu maine la spate, meditativ. Se opri cu ochii atintiti spre dincolo si porni incet spre deschidere. Incaleca un picior peste pervaz, apoi pe celalalt si ramase asa, cu picioarele leganandu-se suspendate. Saltul era scurt, dar in fractiunea de secunda in care ar fi trebuit sa atinga iarba clipi si ramase doar caderea in gol, spasmele membrelor si gura schimonosita intr-un urlet mut… Se trezi brusc, stand pe pat, in capul oaselor, cu ochii holbati. Cu o miscare nesigura intinse mana pana la noptiera si opri soneria ceasului. Ochii inca incetosati de somn erau acoperiti de clipiri dese, uimite. Cu un oftat de usurare se ridica de pe pat, tatonand covorul. Zambetul se transforma iute in ras, urmat de pasi precipitati catre baie. Multa apa rece, o data si inca o data. Inchise robinetul si se privi in oglinda murmurand: - Azi e ziua! Da!... E ultima zi cand ma va tine de brat iubita mea… viitoarea mea fosta iubita… parca aud: “cetatene Iulian Voicu, o iei in casatorie pe cetateana Maria Preda…?” Rase din nou si, aparent golit de ganduri, se grabi sa-si pregateasca plecarea.

Text 2: Cum a contribuit Joanna la progresul omeniri sau coada lui Joe

2007-06-22T23:56:00.001+03:00

Cum a contribuit Joanna la progresul omenirii sau coada lui Joe
Coada la peste incepea sa se formeze in momentul in care se deschideau usile. Ca un fel de extensie a lui Joe, vinzatorul, coada disparea in momentul cind el isi scotea sortul si cipilica de lucru sa plece acasa. A doua zi, la 10 fix, coada aparea din nou, se mentinea pina la 6, si tot asa, 6 zile pe saptamina, timp de 12 ani de cind se deschisese supermarketul. Duminica era inchis. Ieri la biserica l-am intilnit pe unchiul lui Sam. L-am intrebat de nepot, ca nu l-am mai vazut de mult . Sam e in Afganistan de citeva luni , povestea Joe cozii in timp ce iesea din camera frigider din spatele tejgelei. Tinea in brate o stiuca , Stralucitoare, solzii parca se miscau, in mina lui Joe parea vie. Cite bucati vrei? o intreba pe Joana, clienta la rind, in timp ce aseza pestele pe tejghea. Taie-mi te rog doua, asa, late cit palma. Ai o reteta de stiuca la cuptor? O tot fac la tigaie si barbatu-meu s-a plictisit. Joe avea nu una ci doua..Acoperita bine cu unt si lamiie, alta cu legume. Coada agitata murmura: Joe, grabeste-te.. . Imediat Aparea din nou, fie cu un cod, sau o bucata de somon, sau un morun. .Pastravul nu e bun astazi, a anuntat suficient de tare sa fie auzit de cumparatori, dar nu si de seful magazinului. Linga tejghea era o vitrina minuscula. Oricine trecea se oprea sa se uite. Aranjata cu grija de Joe in fiecare dimineatza , expunea ofertele zilei. Splendoarea oceanelor lumii, in carne, dar fara multe oase glumea el.. Joe, masiv si roscat, , cind nimerea in spatele ei, vitrina ii ajungeape la mijloc. Luminata cu albastru pe dinauntru, semana in mod ciudat cu o radiografie. Stomacul lui Joe, parea atunci plin de peste. Rareori, in special in apropierea sarbatorilor, Joe avea voie sa comande varietati neobisnuite:rechin, somon din Alaska, sau maki maki. Le-am comandat special. Educ gustul publicului-spunea el cu falsa ingimfare intr-un un accent german voit ingroshat. Aiurea, stia despre pestii astia de la localnici, in Germania copilariei lui, nici nu auzise de soiurile alea. . In scimb avea un numar impresionant de retete pentru fiecare, peste sau client, pe care le recita in amanuntime: greutatea, cantitatea, cita sare si lamiie.. Grabeste-te Joe, mai auzea din cind in cind cite o voce nerabdatoare. Joe nu se supara si nici nu se grabea nicodata. Ani de zile coada nu a suferit nici un fel de modificare infara celor care plecau si cei ce-i inlocuiau. Batrini se mutau, la soare sau la cimitir, copiii lor cu copii proprii continuau procesiunea.. de la 10 la 6, saze zile pe saptamina. Un incident cu un client , ultimul la coada, care alergase sa faca ceva cumparaturi si -si pierduse rindul, a determinat seful supermaketului, oarecum bucuros de agitatie, sa aibe o initiativa:. a introdus numere de ordine. initiativa, bine primita, a schimbat radical forma cozii. Oamenii nu se mai aliniau ci ocupau pozitii lejere in jurul tejgelei. Stateau de vorba, prieteni cu vecini, cunoscuti vechi si necunoscuti, asteptind sa le fie strigat numarul., 23. Cu ce va servim domnitza? 4 stekuri de somon, sint cam 3 pounds. Nu sint in reduse saptamina asta, da daca va place codul, e proaspat, neinghetat, si de la o ferma organica, in plus in saptamina asta au un pretz redus ca am cumparat o cantitate mare. Rumenesti bucatile in unt, apoi le inabusesti in folie cu putina lamiie si marar. Mmmm. Da-mi si mie patru bucati din astea Joe, a spus si urmatorul client. Ce-ti mai face nepotica, l-a intrebat Joe. Care din ele? Cum, ai mai nascut una? -ridea Joe cu gura pina la urechi. Ridea si clientul. Joe grabeste-te soptea totdeauna cineva mai grabit. . . Joana ce gatim sotului astazi?. Joe a dat si raspunsul Uite, incearca tuna asta, carne frageda, o sa-i placa precis.. Nu multumesc a raspuns Joana, cu gest al miini, si o stringere de buze. Da-mi te rog 4-5 creveti din cei mijlocii. Joe a insistat, parca special sa fie auzit de toata lumea din jur. Tuna e cel mai bun lucru pe care il am. Joana nu a raspuns, dar privirea ei neobisnuita si rece l-a facut pe Joe sa nu mai puna alte intrebari. Doar a mai scapat o remarca, o remarca prea mult pacat de tuna asta minunata.. Sotul, hmmma ...si-a deschis aripile? .Era clar ca intelesese. Asa cum viata, chiar atent si cu grija traita are intotdeauna moarte,casatoria Joanei cu cel pentru care gatise atit de variat si proaspat, se terminase. Desigur nu se simtea obligata in nici un fel sa dea socoteala de nefericitul eveniment. .. Isi simtea privatiunea invadata Era din ce in ce mai furioasa, ca fusese descoperita.De un vinzator de peste. Nu era treaba lui.. Era era atit de furioasa de indiscretie ca se gindea sa faca o plingere sefului supermarketului. Joe vorbeste prea mult si se baga in toate. Nu este eficient si coada se misca prea greu. Si s- a jurat sa nu mai dea pe acolo. Dar ca intotdeauna dupa moartea vine viata, sau macar o schimbare. Supermarketul, cit de curind, urma sa capete o infatishare noua. . Peste tot se pusesera anunturi cu planuri de renovare. Si foarte curind planurile s-au pus si in aplicare. . Tejghelele au fost acoperite cu plastic sa fereasca alimentele de praful de constructie, scari peste tot, oamenii se strecurau pe linga panouri din placaj, si paseau cu grija peste placi de lemn care inlocuiaua faianta proasapt scoasa.. Nici vinzatorii nici cumparatorii nu mai gaseau nimic, dar Joe, incerca sa mentina o stare de cit de cita normalitate. Glumea cu trecatorii, cind cumparatorii lipseau. Nu vroia sa renunte la numerele de ordine. Chiar daca era un singur cumparator, ii intreba. Ce numar aveti? Cei obisnuiti nu protestau, dar cei noi, multi dintre ei curiosii care intrau pentru prima data pentru preturile speciale oferite de magazin, rideau sau se enervau de cerintza. Intr-o zi Joe a renuntat la numerele de ordine, dar nu a renunat sa strige catalogul cozii. Ce se aude cu Dan, sau cu Michael, Unde o fi Maria, da doamna Cornelia a nascut deja? Unde o fi Joana? N-am mai vazut-o de mult. Cam dupa jumatate de an , s-a petrecut o renastere dubla.. La deschidera oficiala a supermarketului, Joana a intrat zimbind cu coc, pe tocuri si un nou prieten care o astepta flamind acasa. Supermarketul parca zimbea cu ea. Baloane peste tot, cumparatorii eru tratati cu gustari donate de furnizori. , legumele si fructele erau aranjate pe culori- de parca erau tablouri intr-o expozitie. Incidentul cu Joe parca nici nu existase, Joana se indrepta ca de obicei sa-si ia numarul la coada. . A trebuit sa schimbe directia obisnuita ca sa ajunga la sectia de peste. Podeaua cea noua era atit comoda la mers si silentioasa, ca desi pe tocuri inalte, Joana se simtea usoara. Raionul avea acum o vitrina uriasa, un fel de aqvarium. Totul este extrem de proaspat, i-a explicat seful magazinului simbolismul pestilor care inotau de la un capat la altul al bazinului. Tocmai pescuit din ocean, asa cum vedeti, a incercat el o gluma.. Joana a cautat numerele de ordine si a gasit un tabel electronic cu numele diverselor produse de vinzare. A urmarit un firul imaginar al unei cozi inexistente La capatul ei nici Joe nu mai era.. Vorbea prea mult si se baga in toate. Ineficient, L-am scos la pensie timpurie. Cu el am scos si coada atit de ....inceata. Vinzatorii cei noi sint experti in pascarie, un grup de profesionisti, aici nu mai poti sa vinzi fara sa fi trecut un cursuri de specialitate a asigurat-o seful magazinului. Comenzile se fac la panou. Apasati pe ce doriti si cit doriti si marfa va ajunge direct din oceanul Indian sau Pacific, de la ferme renumite sau marile lacuri, impachetata in sacosa dumneavoastra. Asta e progres. Joana a simtit dintr-o data frigul din magazin. Si-a strins bratele in jurul corpului sa se incalzeasca. Aerul conditionat. Cel ce s-a gindit primul la el a fost si el un nemultumit temperatura era imposibila in spitatalul in care lucra. Dar cind in sfirsit a fost folosit pentru prima oara la racirea unei case, ce nefericit trebuie sa fi fost copilul inventatorului. Fara indoiala ca locuintza era prea rece. Si copilul constuctorului primului bloc de apartamente. De acolo de la etajul de unde tatal lui a conceput rezolvarea problemei locative a omemirii, nu ar fi vrut probabil nimic altceva decit sa stea la bunica in casa cu curte. Joana cu pasi grabiti a iesit din magazin. Cind usile automate s-au deschis, a tras cu nesatz in piept aerul strazii, cu tot cu mirosul gazelor de esapament, al castanelor prajite, al trecatorilor asudati de canicula, si zgomotul pantofilor lor pe trotoarul incalzit. A mai respirat adinc inca o data, ca si cum nu i-ar fi ajuns, parca vroia sa pastreze clipa acea, in care era prezentul, trecutul, si viitorul trecutului, exact si indelung,.. Progresul omenirii putea sa mai astepte..

Text 1: In pragul despartirii

2007-06-22T23:44:00.000+03:00

In pragul despartirii O toamnă limpede ca o eprubetă goală, spălată bine cu spirt. Vara abia pierise. Aşa se pregătea sa piară şi iubirea intre Vasile şi Nunuţa. Dar nu pierea, incă nu pierea, iubirea lor se tinea de viaţă cu o voinţă ingrozitoare de a trăi, de şi era intr-o stare de nespus. Era pe la ora patru după-amiaza. Tocmai atunci Vasile intră cu geamantanul in bucătărie. Acolo Nunuţa prăjea nişte cartofi. Ea credea că Vasile doarme şi cand colo, iată-l pe Vasile cu geamantanul. - Ce-i cu tine, Vasile? - A, nimic, da plec. - De ce? De ce, Vasile? ş Vasile era trist şi tăcea. - Ce e cu geamantanul ăsta? - A, nimic, e geamantanul meu. Cu el am venit, şi cu el plec. - Asa? Fără nici un preaviz? - Fără. - Si eu ce-am să fac? Vasile tace, Nunuţa tace. - Ce s-a intamplat? De ce? Spune-mi omule, ce s-a-ntamplat? - Nu. Nu s-a intamplat nimic. Mă doare capul. Cu tot momentul care o solicita la maxim, Nunuţa isi dădea seama că nu e cazul să-ncerce să-i ofere lui Vasile un antinevralgic. Sau ceva de genul ăsta. Spuse totusi: - Daca vrei, iti dau un antinevralgic. - Merci, am si eu, dar nu de antinevralgic e vorba. Nunuţa era asistentă medicală si era mandra de cate medicamente avea in casă. - Atunci? Spune-mi, vrei sa mă jignesti cu orice preţ? De data asta un val de sange ii veni in cap lui Vasile si dădu branci brutalitaţii lui naturale, brutalitate pe care insă el o credea sinceritate. Asta se-ntamplă de multe ori in viaţă, ne credem sinceri cand nu suntem decat brutali, adevăraţi măcelari sentimentali. - Tu mă-nţelegi, Nunuţa, că-ntre noi doi totul s-a sfarsit? Nunuţa izbucni in plans. Si ca să nu plangă prea tare, stranse servetul de vase in dinţi. Tocmai il avea in mană, nu stia la ce-l va folosi. Si acum iată! Poate mai bine l-ar fi pocnit pe Vasile cu el. Dar ea, biata de ea, se puse pe plans. Si-ncepu chiar sa sughită de plans, vai, biata de ea! - Ce vrei de la mine? - E prea tarziu, nu inţelegi? - Dar cum domnule, esti nebun, vrei sa pleci de la mine? Cum, mă, tocmai in concediu vrei tu sa pleci de la mine, cand n-am fost incă nicăieri si pleci acum si cu toţi banii tăi de concediu? E-adevarat că in acest moment, Nunuţa a fost din cale-afară de practică, dar ce e rău in asta? Omul trebuie sa fie practic in orice moment, pentru că altfel nu e bine, nu e bine! - Eu, Nunuţa, am ţinut la tine mai mult chiar decat la mama. Dar totul s-a sfarsit. Stii totul despre mine: cat castig, imi cunosti prietenii, dusmanii, imi cunosti trecutul , prezentul, ba chiar si viitorul! - Bine, dar ce vezi rău in asta? - M-am saturat, mă-ntelegi? Nu mai pot! - Spune-mi, ai găsit pe alta? Dar Vasile nu minţea, chiar ceva iraţional il apucase, vroia sa scape, desi era impreună cu Nunuţa de trei ani de zile. - De ce mă Vasile? Spune-mi, unde vrei sa te duci? - Ma duc la mama! - Dar ea stie că te duci la ea? - Nu, nu stie! Intre timp cartofii se prăjeau. Miroseau foarte frumos. - Spune-mi, tu in fond ce vrei de la mine? - Nu mai vreau nimic. Vreau să plec, sa cunosc poate pe altcineva. - Si cum, m ă? Imi spui asta chiar in faţă? In faţa mea? - Da-n faţa cui? - In faţa mea? Nenorocitule! Te-am adunat de pe stradă... - Pe mine? - Da. Pe tine. Nici măcar nu castigi atata pe lună. - Da ce, tu castigi atata? Lasă, că găsesti tu alt baiat. - Te vreau pe tine! - Pe cine? De ce tocmai pe mine? - Cum de ce, mă? Dar nu esti tu bărbatul meu? - Sunt. Dar nu cu acte. Alt moment de tăcere. - Bine, mă, Vasile, dar suntem impreună de trei ani. Mi-ai mancat cei mai frumosi ani ai vieţii, intre 23 si 26. Cei mai frumos ani... - Si eu nu ţi-am sacrificat cei mai frumosi ani ai vieţii? La un bărbat, intre 48 si 51 de ani sunt cei mai frumosi ani ai vieţii, asa să stii tu! - Fie, sa rămană asa cum vrei tu! Să ne despărţim, dar să rămanem prieteni, Vasile, că zicea o prietenă de-a mea, intotdeauna trebuie să rămană loc de-un bună ziua. Bună ziua, Vasile! Si-atunci Vasile vrea sa iasă. - Cum? Pleci? - Da. Plec! Bună ziua, Nunuţa! - Bună ziua, Vasile! Vasile pleacă, Nunuţa rămane singură, plange puţin, apoi plange mult, apoi nu mai plange deloc, ia un calmant si ea, se linisteste si mai mult, si-apoi pleacă, pleacă de nebună pe străzi si merge si merge si merge. Si-apoi se opreste. Si se-ntoarce acasă. Si-l găseste pe Vasile, care-o asteaptă cu două bilete la film. Se duc amandoi la film, apoi se-ntorc acasă, o mai duc asa vreo două săptămani si-apoi se despart de-adevăratelea. Fara motiv. Absolut fara motiv. Si totusi iubirea pentru Nunuţa existase-n sufletul lui Vasile, dar ea dispăruse parcă-n altă dimensiune a spaţiului său interior, cum dispar in triunghiul Bermudelor, in marele ocean Atlantic, atatea avioane si vapoare, chestiune incă neexplicată de marile academii si nici de cercetătarii care lucrează pe cont propriu. _____________________________________________________________________________________________________________________________________________________are lucreaza pe cont propriu. tlantic, atatea avioane

Memoryal Day

2007-06-16T18:27:00.000+03:00

Memorial Day 2

Memorial Day 3

Memorial Day 4

Memorial Day 5

Memorial Day 7